Min. Finanţelor va analiza situaţia decontării TVA-ului pentru organizaţiile utilizatorilor de apă


Spread the love

Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, a anunţat joi, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii federaţiilor din agricultură şi ai Ministerului Agriculturii, că va analiza situaţia decontării TVA-ului pentru organizaţiile utilizatorilor de apă,

De asemenea, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a fost de acord cu asigurarea imediată a plafoanelor de finanţare a fondurilor alocate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru trimestrul II 2010, astfel încât să se poată plăti integral sumele restante datorate agricultorilor pentru anul 2009.

Potrivit conducerii MADR, neplata integrală a restanţelor se datorează plafonului de finanţare pe trimestrele I şi II, insuficient, care nu a permis departamentului buget-finanţe al instituţiei să emită ordine de plată în contul datoriilor restante către fermieri.

Secretarul de stat din cadrul MADR, Adrian Rădulescu, a declarat pentru NewsIn că Ministerul Finanţelor Publice a deblocat joi sumele restante către agricultori pe anul trecut, iar de vineri Ministerul Agriculturii va începe plăţile restante. Reprezentantul MADR a spus că în ceea ce priveşte acciza la motorină, în prezent se aşteaptă de la Bruxelles aprobarea în acest sens. „Guvernul deja a aprobat această hotărâre, aşteptăm aprobarea şi de la Bruxelles”, a spus Adrian Rădulescu.

De asemenea, Ministerului Agriculturii a înmânat ministrului Vlădescu o propunere de accizare a Băuturilor Fermentate Liniştit (BFL).

Joi, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru, s-a întâlnit, la sediul instituţiei, cu ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, şi cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor din agricultură, pentru a discuta lista revendicărilor transmise Guvernului cu ocazia mitingului Agrostar din 11 mai.

La discuţiile de la MADR au participat, alături de cei doi miniştrii, şi Adrian Rădulescu – secretar de stat în cadrul MADR, Dumitru Costin – preşedintele B.N.S., Ştefan Niculae – preşedintele Federaţiei Sindicatelor Agrostar, Tudor Stanca – director executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc.

Circa 1.000 de agricultori, membri ai Federaţiei Agrostar şi ai altor asociaţii din domeniu, au protestat marţi timp de două ore în faţa Guvernului. Printre revendicările agricultorilor au fost achitarea integrală a subvenţiilor restante din agricultură pentru anul 2009, diminuarea preţului la motorina utilizată în sectorul agricol, punerea în funcţiune a sistemului naţional de irigaţii şi găsirea soluţiilor de susţinere a irigaţiilor din România, precum şi găsirea de soluţii pentru diminuarea evaziunii fiscale din domeniu.

Sursa: NewsIn