Ministerul de Finanţe a atras 1,27 miliarde lei prin vânzare de obligaţiuni la trei şi cinci ani


Spread the love

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de tip benchmark, scadente în 30 şi 51 de luni, în valoare de 1,27 miliarde lei (299 milioane euro), la randamente medii de 7,11% şi 7,16% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei pentru obligaţiunile la trei ani era de 800 milioane lei, iar băncile au depus cereri de cumpărare de peste 1,33 miliarde lei.

De asemenea, valoarea anunţată iniţial a licitaţiei pentru obligaţiunile la cinci ani era de 500 milioane lei, iar băncile au depus cereri de cumpărare de peste 997,8 milioane lei.

La licitaţia din data de 20 ianuarie, MFP a vândut joi obligaţiuni de tip benchmark, scadente în 51 luni, în valoare de 500 milioane lei (117 milioane euro), la un randament mediu de 7,16% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă 5,4 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna februarie, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

Astfel, ministerul va organiza trei licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în februarie, două cu maturitate la un an şi una cu maturitate la 6 luni. Emisiunile de certificate de trezorerie la 12 luni au o valoare programată de 1,5 miliarde de lei fiecare. Cea la 182 de zile are o valoare programată de 600 milioane lei.

De asemenea, Finanţele vor redeschide trei emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 3 ani, la 5 ani şi la 10 ani. Obligaţiunile la 3 ani au o valoare programată de 800 milioane lei, iar cele la 5 ani şi la 10 ani o valoare de 500 milioane lei.

Totodată, MFP a anunţat pentru primul trimestru al acestui an majorarea volumului indicativ al emisiunilor de titluri de stat de pe piaţa internă de la 13-15 miliarde lei la 15-17 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.presaonline.com