Ministerul de Finanţe a atras 2,54 mld. lei prin titluri la un an, la un randament mediu de 6,69%


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont scadente în 12 luni, în valoare de 2,54 miliarde lei (596,86 milioane euro), la un randament mediu de 6,69% pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de un miliard de lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de peste 3,89 miliarde lei.

La licitaţia anterioară cu scadenţa la un an, din 10 ianuarie, MFP a vândut certificate de trezorerie cu discont în valoare de 799,97 milioane lei (187,59 milioane euro), la un randament mediu de 6,81% pe an, potrivit BNR.

Ministerul Finanţelor vrea să atragă 4,8 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna ianuarie, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, şi circa 13-15 miliarde lei în primul trimestru din 2011.

Ministerul Finanţelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. Totodată, MFP a luat din piaţă 1,31 miliarde euro prin titluri la trei ani în noiembrie, circa 1,213 miliarde euro prin titluri la un an în iulie şi a atras de pe piaţa externă 1 miliard euro în martie, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani.

În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Sursa: NewsIn