Ministerul de Finanţe a atras 959 mil. lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 6,88%


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont scadente la 12 luni, în valoare de 959 milioane lei (226 milioane euro), la un randament mediu de 6,88% pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1,5 miliarde lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de 2,44 miliarde lei.

La licitaţia anterioară cu scadenţa la şase luni, din 14 februarie, MFP a vândut certificate de trezorerie cu discont în valoare de 600 milioane lei (141 milioane euro), la un randament mediu de 6,55% pe an.

Ministerul Finanţelor Publice a atras 4,61 miliarde lei în luna februarie prin emisiuni de titluri de stat. MFP intenţiona să atragă 5,4 miliarde lei, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

Astfel, ministerul a organizat trei licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în februarie, două cu maturitate la un an şi una cu maturitate la şase luni. Emisiunile de certificate de trezorerie la 12 luni au avut o valoare programată de 1,5 miliarde de lei fiecare. Cea la 182 de zile a avut o valoare programată de 600 milioane lei.

De asemenea, Finanţele au redeschis trei emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 3 ani, la 5 ani şi la 10 ani. Obligaţiunile la 3 ani au avut o valoare programată de 800 milioane lei, iar cele la 5 ani şi la 10 ani o valoare de 500 milioane lei.

Totodată, MFP a anunţat pentru primul trimestru al acestui an majorarea volumului indicativ al emisiunilor de titluri de stat de pe piaţa internă, de la 13-15 miliarde lei la 15-17 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Sursa: NewsIn