Ministerul Finanţelor vrea să atragă 4,6 miliarde lei prin titluri de stat în septembrie


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să atragă 4,6 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna septembrie, în vederea refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetar, potrivit datelor ministerului.

MFP va organiza patru licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în septembrie, două cu maturitate la şase luni şi două cu maturitate la un an, fiecare cu o valoare de 1 miliard de lei. De asemenea, Finanţele vor redeschide două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu maturitate la 5 ani, respectiv 10 ani, cu o valoare de 300 milioane de lei fiecare.

În august, ministerul a atras puţin peste 3 miliarde de lei, sub valoarea programată de 4,6 miliarde de lei.

În ultimele luni, Finanţele au respins o serie de licitaţii sau au atras cu mult mai puţin decât îşi propuseseră, deoarece nu au acceptat să plătească un randament mai mare de 7% pe an, în vreme ce guvernatorul BNR atrăgea atenţia că MFP se confruntă cu bănci care nu mai vor să cumpere titluri de stat la randamente mai mici de 7-8% pe an.

În trimestrul III, MFP are în vedere emisiuni cu o valoare totală estimativă cuprinsă între 13 şi 15 miliarde lei.

MFP anunţase anterior că vrea să atragă din piaţa locală între 11 şi 13 miliarde lei în al doilea trimestru al acestui an, dar nu a reuşit să scoată decât 8,06 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci. În primul trimestru, MFP a atras de pe piaţa locală 12,71 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat iniţial.

În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Totodată, în martie 2010, România a atras de pe piaţa externă un miliard euro, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani, la o rată a cuponului de 5%. Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Preţul a fost de 99,25% din valoarea nominală, iar randamentul de 5,18%.

Ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 6,8% din produsul intern brut (PIB).

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.financiarul.com