Ministrul Finanţelor: Deprecierea leului aduce mai mulţi bani la bugetul de stat


Deprecierea leului ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, pentru că unele taxe se calculează şi în funcţie de cursul de schimb, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu.

„Sigur că nouă nu ne convine un curs depreciat, dar unele impozite şi taxe se calculează şi în funcţie de curs, deci ele înseamnă că ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, dar nu ne ghidăm după acest parametru”, a spus Georgescu într-un briefing de presă sustinut la Guvern. El a pus deprecierea leului pe seama turbulenţelor din zona euro, potrivit www.agerpres.ro

Acesta a mai explicat că deprecierea monedei naţionale, manifestată în ultima perioadă, vine pe fondul turbulenţelor din zona euro, iar preocuparea Guvernului, respectiv a ministerului, este de a menţine stabilitatea finaciară şi climatul unui mediu economic predictibil care să-i atragă pe investitorii străini.