Misiune economică în Dubai – Emiratele Arabe Unite


Dacă vă gândiți să vă găsiți parteneri de afaceri în zone cu o economie în creștere, în luna februarie 2014 aveți ocazia să o faceți.

Veți avea oportunitatea să semnați cel mai bun contract din acest an, sau puteți să rămâneți cu experiența unei deplasări la o expoziție mondială de cel mai înalt nivel.

Propunerea lansată de Camera de Comerț și Industrie Cluj la începutul acestui an se numește Dubai.

În perioada 7 – 14 februarie, misiunea va cuprinde recepții oficiale și se va vizita Târgul Middle East Electricity.

Târgul reunește expozanți care prezintă cele mai recente trenduri în domeniul energiei electrice, fiind recunoscut la nivel mondial ca cel mai important eveniment în acest domeniu.

Programul misiunii include și o întâlnire cu reprezentanți ai Consulatului General al României la Dubai.

Firmele interesate să participe la aceasta misiune sunt rugate să transmită o scrisoare de exprimare a intenției pâna la data de 24 ianuarie 2014 , ora 12.00 pe adresa: international@ccicj.ro sau prin fax: 0364-730984.