Moody’s avertizează Franţa cu o perspectivă negativă a ratingului de ţară


Agenţia de evaluare Moody’s a anunţat luni că ar putea atribui o perspectivă negativă ratingului de ţară al Franţei, anunţ care a pus noi presiuni pe bursele europene.

Un raport al agenţiei de rating Moody’s arată că ratingul de ţară al Franţei ar putea primi o perspectivă negativă – primul pas spre o retrogradare a calificativului maxim – din cauza creşterii costurilor de împrumut, creşterii economice lente şi crizei prelungite din zona euro.

Agenţia anunţase la mijlocul lui octombrie că timp de trei luni va monitoriza situaţia economică din Franţa, pentru a decide apoi dacă menţine sau nu calificativul maxim. De atunci şi până în prezent, situaţia economică din Franţa a continuat să se degradeze, apreciază Moody’s. Cel mai îngrijorător aspect este cel al costurilor tot mai mari de împrumut. „Săptămâna trecută diferenţa dintre randamentul obligaţiunilor Franţei şi Germaniei cu scadenţa la 10 ani a atins 200 de puncte, un record de la crearea zonei euro pe fondul incertitudinilor tot mai mari de pe pieţele financiare şi economice din regiune”, se menţionează în raportul Moody’s. Agenţia estimează că Parisul va avea probleme în reducerea deficitului pe 2012, în condiţiile în care se estimează pentru anul viitor o creştere a Produsului Intern Brut de doar 1%.

În urma anunţului, bursele europene înregistrau scăderi semnificative la prânz: 2,5% – Bursa din Paris, 1,83%  – Bursa din Londra sau 2,63% – Bursa de la Frankfurt.

Franţa are calificativ maxim din partea celor trei agenţii de rating.

În urmă cu două săptămâni, Standard & Poor’s a anunţat din greşeală că a redus ratingul Franţei.

Sursa: NewsIn