Negriţoiu (ING): Băncile îşi vor reduce expunerea pe România, nu vor avea de ales


Directorul general al ING Bank România, Mişu Negriţoiu, consideră că băncile îşi vor reduce expunerea pe România deoarece nu pot să şi-o păstreze, însă a precizat că nu va fi vorba despre o modificare radicală pentru că nimeni nu îşi permite să se retragă din economie.

„Băncile îşi vor reduce expunerea pe România pentru că nu vor avea de ales, pentru că nu pot să funcţioneze. Nu este vorba că băncile nu vor să-şi păstreze expunerea pe România, nu pot să şi-o păstreze”, a spus Mişu Negriţoiu, într-o emisiune la Pro TV.

El a explicat că acordul pentru salvarea Greciei, care are o prevedere specială ca băncile să-şi păstreze expunerile pe ţările membre UE, a fost semnat pentru nişte condiţii, iar acestea s-au schimbat.

Şeful ING Bank România a subliniat că băncile au nevoie de capital şi că banii nu pot veni decât de la stat sau din sectorul privat, însă acesta din urmă „nu baga bani în bănci” pentru că ar aduce pierderi.

„Resursele sunt puse sub presiune, banii devin mai scumpi, nevoile de capital sunt mai mari. Băncile au nevoie de capitalizare. Este o realitate şi s-a adus înainte Basel III, capitalizarea de 9% care era planificată iniţial în 2018 s-a adus anul acesta, i-a luat prin surprindere, trebuie bani noi în bănci. Ca să aducă bani noi, băncile au două surse: sectorul privat şi sectorul public. Sectorul privat nu bagă bani în bănci pentru că pierd bani”, a spus Negriţoiu.

El a declarat că bancile au pierdut bani, raportează pierdere, iar cineva trebuie să aibă încredere să pună bani să capitalizeze aceste bănci sau să cumpere acţiuni.

„Ca să cumpere acţiuni astăzi, trebuie să faci un profit ‘la ceas’ de15% ca cineva să poată să investească într-o bancă. Nicio bancă nu face 15% return on equity (ROE) acum şi, deci, nu ai de unde. Şi, atunci, banii trebuie aduşi de la Guverne, care sunt şi ele sărace şi care nu pot să aducă. În consecinţă, dacă nu ai capital, trebuie să îţi reduci activitatea. Nu ai alte şanse decât să-ţi reduci expunerea. Cine o să aibă bani, probabil vor fi mai scumpi. Când vorbim de lei, probabil leii vor fi mai ieftini, pentru că sunt mai mulţi în România şi pentru că nu leii sunt folosiţi la capitalizarea băncilor”, a spus Negriţoiu.

El a declarat că expunerea băncilor pe România este realizată în funcţie de doi factori: în funcţie de cum au acces la  liniile de finanţare din străinătate în euro.

„După cum ştiţi, portofoliul de credite în euro este mai mare decât sunt resursele de euro pe piaţa locală şi, cum ziceam, ele nu se mai mişcă aşa uşor şi în funcţie de cum vor. Probabil sunt deja bănci care nu mai au acces deloc la linii de finanţare în străinătate, bănci care au acces mai redus, bănci care au acces mai dificil şi sunt mai scumpe. Expunerea lor depinde de portofoliul actual, de cât restructurează portofoliul actual şi de către expunerile şi facilităţile pe care l-au acordat mai ales la societăţile comerciale care mai stau în picioare. Expunerea nu se va modifica radical pentru că nimeni nu îşi permite să se retragă din economie”, a mai spus Negriţoiu.

Directorul general al ING Bank România a declarat că banca nu a retras niciodată bani în perioada de criză şi a crescut permanent, dar că ING s-a restructurat la nivel global şi nu are nevoie acum de capital. Nivelul de capitalizare este de 9,6% astăzi în ING pentru că s-a restructurat, pentru că a vândut active.

Sursa: NewsIn