Noi Camere Agricole ar putea exista din această toamnă


Camerele Agricole ar putea deveni funcţionale până în toamna acestui an, dacă proiectul iniţiat de actualul comisar european Dacian Cioloş, încă din 2008, va primi undă verde în plenul Camerei Deputaţilor, a declarat, într-un interviu acordat www.agerpres.ro, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu.

“Camerele Agricole reprezintă o instituţie de utilitate publică non-profit, care trebuie să creeze sistemul de consultanţă agricolă naţională. În momentul de faţă am trimis varianta finală a proiectului la Ministerul Agriculturii, noului ministru, Daniel Constantin, de unde am primit deja o poziţie. Cel mai probabil, în această lună proiectul va intra în discuţii la Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor şi pe urmă în plen. Sper ca până în toamnă se reuşim să le facem funcţionale, să avem deja organizate alegerile pentru Camera Agricolă Naţională şi camerele agricole judeţene”, a precizat Adrian Rădulescu.