OMV Petrom va ieftini de joi benzina cu 4 bani/litru


Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, va micşora de joi preţul benzinei cu 4 bani/litru, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.

Astfel, litrul de benzină Premium fără plumb 95 va costa, de joi, 5,12 lei, benzina Top Premium fără plumb 99+ va fi 5,5 lei/litru, în timp ce sortimentul de benzină OMV Carrera 95 va costa 5,12 lei/litru, iar cel de OMV Carrera 100 va fi 5,92 lei/litru.

Preţurile la motorină vor rămâne neschimbate. Litrul de motorină Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costă 5,29 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 5,31 lei/litru, în timp ce litrul de motorină Euro Diesel 5 este 5,15 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costă 5,63 lei.

Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă. Ultima modificare a preţului carburanţilor a fost operată de Petrom pe 8 martie, când compania a scumpit carburanţii cu 9 bani/litru.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează în România rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de Grup), are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 268 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.

Sursa: NewsIn