Oprescu: „Sub o anumită masă critică, băncile vor avea probleme cu costurile”


Băncile mari vor reuşi să se menţină pe piaţă mult mai bine, în criză, datorită masei critice, în timp ce băncile mici vor avea de suferit de pe urma costurilor mari, care cresc şi din cauza reglementărilor noi, a declarat, joi, Sergiu Oprescu, preşedintele Alpha Bank România.

„De la o anumită masă critică, băncile comerciale din România vor putea să se diferenţieze. Sub o anumită masă critică, nivelul costurilor va fi foarte mare pentru unele bănci, mai ales în criză”, a spus Oprescu.

El susţine că toate băncile sunt orientate către o politică de reorganizare şi eficientizare a reţelei de sucursale, pentru a aduce raportul costuri/venituri mai aproape de cel occidental. „Scăderea indicatorului costuri/venituri trebuie să se realizeze prin reducerea costului. Aici intrăm în contradicţie cu o tendinţă europeană, nu doar de la noi, şi anume tendinţa de creştere a costului din cauza reglementării”, a spus Oprescu.

„Va exista o simplificare a produselor bancare, şi nu o sofisticare. Trebuie să ne întoarcem la produse tradiţionale, al căror nivel de sofisticare să nu fie aşa de mare, aşa încât să nu mai fie de neînţeles pentru client. Cred că tendinţa va fi de simplificare a produselor, pe care clientul va fi capabil să le înţeleagă”, susţine Oprescu.

El susţine că băncile mizează pe clienţii care au rămas în „relaţii corecte cu banca” şi au „performat în ultimul timp”.

Asemenea instituţiilor de credit româneşti, băncile spaniole se confruntă cu o criză de lichiditate, iar marjele dobânzior au scăzut, spune Isidro Soriano, project manager Roland Berger Strategy Consultants, Madrid.

„În Europa, mai ales în criză, cei care vor şti să-şi optimizeze costurile şi vor şti să identifice oportunităţi de preluare vor cîştiga,” a spus Soriano.

„Personal nu cred într-o dezvoltare a sectorului bancar romînesc după sistem nordic, cu sucursale puţine şi sisteme informatice performante, întrucât nu văd o dezvoltare a instrumentelor la distanţă, dar nici o dezvoltare de tip spaniol”, spune Răzvan Munteanu, vicepreşedinte Raiffeisen Bank. „Fiecare piaţă are specificitatea ei. Am plecat de la explozia creditului în 2004-2009, iar particularităţile pieţei locale nu pot fi asociate nici pieţei nordice, nici celei spaniole”, a mai spus Munteanu.

„Dimensiunea băncii contează. Băncile au reuşit să-şi menţină în Spania mărimea în perioada de boom, totul e să vedem dacă şi în criză vor păstra aceiaşi parametri. Ne îndreptăm de la un sistem bancar bazat pe volum către o tranziţie bazată pe relaţia pe care o vei avea cu clientul, către deservirea nevoilor sale”, a adăugat Sergiu Oprescu.

Sursa: NewsIn