PAID a încheiat 640.000 de poliţe de asigurare a caselor în primul an de la startul programului


Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) a încheiat până în prezent circa 640.000 de poliţe de asigurare a locuinţelor, în condiţiile în care în România sunt circa 8,4 milioane de proprietăţi cu destinaţia de locuinţe, a declarat vineri preşedintele CSA, Angela Toncescu.

Pe 15 iulie, vineri, s-a împlinit un an de la startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor, care a fost dat oficial la 15 iulie 2010.

„Populaţia ar trebui să fie conştientă de faptul că asigurarea locuinţei este o necesitate şi că cel mai mare rău care se poate întâmpla în caz de neasigurare nu este o amendă, ci faptul că va trebui să suporte din propriile buzunare costurile de reparaţie sau de înlocuire a locuinţelor, dacă acestea sunt avariate sau distruse din cauza producerii unuia dintre cele trei riscuri. Astfel de sume pot depăşi resursele financiare proprii ale unei familii, în special dacă vorbim despre persoane defavorizate sau cu venituri medii”, a menţionat preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

Aceasta a precizat că, potrivit legii 260/2008, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele nu vor beneficia de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile aduse locuinţelor în cazul producerii unuia dintre cele trei riscuri de calamităţi naturale.

„Pe lângă emiterea tuturor normelor tehnice de aplicare a legii 260/2008, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a făcut şi alte eforturi pentru ca sistemul asigurărilor obligatorii ale locuinţelor să funcţioneze cât mai eficient, cum ar fi organizarea de acţiuni, la nivel naţional, de informare a populaţiei şi accelerarea procesului de formare a PAID, societate de asigurare fără de care legea nu s-ar fi putut aplica”, a mai spus preşedintele CSA.

Sursa: NewsIn