Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

PAID a reînnoit contractul de reasigurare şi a cumpărat protecţie pentru 300 milioane euro

A- A A+
PAID a reînnoit contractul de reasigurare şi a cumpărat protecţie pentru 300 milioane euro

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a reînnoit contractul de reasigurare pentru anul de subscriere 2011/2012, care va intra în vigoare din 15 iulie 2011, cumpărând protecție pentru 300 milioane euro ca urmare a creşterii portofoliului de poliţe emise.

„Acest program de reasigurare este de tip ‘excedent de daună’ şi are o capacitate de 300 milioane de euro, ce a fost stabilită cu ajutorul modelelor de catastrofă folosite pe piaţa internaţională de reasigurare. Nivelul de acoperire prin reasigurare este mai mare faţă de capacitatea contractului anterior, de 200 milioane de euro, suplimentarea fiind necesară având în vedere creşterea portofoliului de poliţe emise de PAID”, se arată într-un comunicat transmis marţi de instituţie.

Reţinerea PAID, potrivit contractului de reasigurare, este de 250.000 de euro pentru un eveniment. „Un avantaj major al acestui contract este faptul că în cazul producerii unui eveniment, dacă reţinerea PAID va fi depăşită, despăgubirile se vor plăti după primirea sumelor corespunzătoare din reasigurare”, se mai spune în comunicat. Astfel, PAID nu va fi nevoit să avanseze fonduri din resurse proprii. Pentru a se asigura diversitatea şi bonitatea companiilor de reasigurare, s-a impus un nivel de rating de minimum A-, furnizat de către agenţiile Standard&Poor’s şi AM Best.

Potrivit PAID, liderul programului de reasigurare pentru anul 2011/2012 este Sirius Re, companie recunoscută pe plan internaţional pentru reasigurarea riscurilor de catastrofe naturale.

„În perioada 15 iulie 2010-30 iunie 2011, PAID a primit 45 de solicitări de despăgubire, din care 16 dosare au fost soluţionate şi achitate, iar pentru celelalte s-au constituit rezerve de daună şi sunt în curs de soluţionare. Valoarea daunelor achitate de PAID s-a ridicat la peste 80.000 lei, iar rezervele de daună, constituite pentru toate cele 45 de dosare, au depăşit 300.000 de lei”, se arată în comunicat.

Poliţa de asigurare obligatorie acoperă trei riscuri de catastrofă naturală – inundaţii, cutremur şi alunecări de pământ.

PAID a fost înfiinţat în toamna lui 2009 de 13 companii de asigurări: Groupama Asigurări, Astra Asigurări, Platinum Asigurări, Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, Ardaf, EuroIns, Carpatica Asig, Grawe România, Credit Europe Asigurări, ABC Asigurări, Certasig şi City Insurance. Astra, Platinum şi Groupama deţin fiecare câte o participaţie de 15% din capitalul social, nivel maxim admis de lege.

Prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B (cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). Suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele de tip A şi de 10.000 euro pentru cele de tip B.

Sursa: NewsIn

Related Posts with Thumbnails