Camera de Comerț și Industrie a României vă invită să participați la o sesiune de formare organizată în cadrul proiectului european „Bridging the Gender Divide in Informal Long-Term Care – CareDivide”, număr proiect: 101191097
Sesiunea de formare va avea loc în data de 1 octombrie 2026, începând cu ora 09:30 și se va desfășura online, prin intermediul platformei Zoom.
Link de conectare: https://zoom.us/j/93011337230?pwd=9lLFODREY37YOQH0s70T7Xhd1UdN8s.1
Meeting ID: 930 1133 7230
Passcode: 166584
Programul de formare se adresează angajatorilor, managerilor, specialiștilor în resurse umane și altor profesioniști interesați de promovarea echilibrului dintre viața profesională și responsabilitățile de îngrijire, precum și de implementarea unor practici organizaționale incluzive și sensibile la nevoile îngrijitorilor informali. În acest context, vă rugăm să diseminați această invitație către membrii dvs. potențial interesați.
Îngrijirea informală a membrilor familiei aflați în nevoie reprezintă una dintre provocările majore cu care se confruntă societatea europeană. Responsabilitățile de îngrijire afectează în mod disproporționat femeile, contribuind la decalaje de gen pe piața muncii, la întreruperi ale carierei și la dificultăți în menținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală.
În acest context, proiectul CareDivide urmărește să promoveze o mai bună înțelegere a impactului îngrijirii informale asupra ocupării forței de muncă și să sprijine dezvoltarea unor politici și practici care să faciliteze incluziunea și participarea echitabilă a îngrijitorilor pe piața muncii.
Programul de formare oferă participanților:
- informații privind impactul îngrijirii informale asupra ocupării forței de muncă și egalității de gen;
- exemple de bune practici și instrumente pentru promovarea echilibrului dintre viața profesională și viața privată;
- recomandări privind implementarea unor formule flexibile de muncă și a unor politici organizaționale favorabile îngrijitorilor;
- informații privind cadrul legislativ european și național relevant;
- resurse practice pentru dezvoltarea unor medii de lucru incluzive și echitabile.
Participarea la curs este gratuită și se realizează prin intermediul platformei online dedicate proiectului: https://caredivide.eu/ro/students-4/.
Pentru a facilita accesul și parcurgerea cursului, vă transmitem în anexă Ghidul de utilizare a platformei Care Divide, care conține instrucțiuni detaliate privind crearea contului, accesarea modulelor de formare, parcurgerea lecțiilor și obținerea certificatului de absolvire.
La finalizarea tuturor modulelor și a evaluărilor aferente, participanții vor putea solicita și descărca Certificatul de absolvire emis în cadrul proiectului.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa Direcției Strategii, Politici și Proiecte, persoană de contact – dna Luiza Chiriac, Șef birou Strategii, Politici și Proiecte, DSPP, telefon 0722 585 096, e-mail: luiza.chiriac@ccir.ro.

Descărcați pentru consultare:
Sursa:
Camera de Comerț și Industrie a României
Directia Relatii Interne si ICC Romania
CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: +4021 319 18 85
Fax: +4021 319 01 56
www.ccir.ro; www.snia.ro; www.tnf.ro