Perspective ale cooperării româno-slovace. Rolul Camerelor de Comerţ în dinamizarea cooperării economice şi comerciale.
Bucureşti, 13 februarie 2014: ES Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov a primit vizita ES Ambasadorul Republicii Slovace în România, Domnul Jan Gabor. În cadrul primei întâlniri oficiale dintre cele două organizaţii, ES Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României, Domnul Mihail M. Vlasov a evocat rolul important jucat de Camerele de Comerţ în dezvoltarea economiei de piaţă şi a proprietăţii private în România, atât de-a lungul istoriei, cât şi în prezent, când Camerele de Comerţ şi Industrie au drept principală misiune reprezentarea intereselor mediului de afaceri, în raport cu Statul şi pe plan extern, atribuţie esenţială cu precădere în această perioadă de relansare economică.
Discuţiile cu privire la oportunităţile din cele două pieţe şi potenţialul economic al celor două State au reprezentat o componentă importantă a Reuniunii bilaterale. Cei doi Înalţi demnitari au stabilit în acest context premisele unei colaborări viitoare în vederea impulsionării relaţiilor comerciale printr-un schimb de vizite la nivelul Preşedinţilor Camerelor de Comerţ.
În încheiere, ES Ambasadorul Republicii Slovace în România, Domnul Jan Gabor consemnat vizita sa în Cartea de Onoare a Camerei de Comerţ Naţionale.
Sursa:Direcţia Reprezentare Camerală
Biroul Relaţii Externe
tel.: 021 319 00 88
fax: 021 319 75 12
drc@ccir.ro