Peru, “conquista” exportatorilor clujeni


Bogăţia resurselor naturale şi solvabilitatea ridicată recomanadă America Latină atât pentru perspectivele de investiţie în zonă, cât şi pentru dezvoltarea unor parteneriate între antreprenori europeni şi firme sud-americane, mai ales în spectrul exporturilor şi importurilor. Ţări precum Argentina, Columbia, Chile şi Peru atrag tot mai mult oamenii de afaceri din întreaga lume, care văd în expansiunea economică a acestor pieţe emergente posibilităţi de a înfrunta criza economică.

De altfel, mulţi dintre europeni, fie că sunt specialişti în anumite domenii sau muncitori calificaţi, aleg să emigreze în aceste state unde găsesc cu uşurinţă un loc de muncă bine plătit. De exemplu, dificultăţile economice i-au determinat pe spanioli să ia cu asalt spaţiul vechiului Imperiu Inca. Este mare nevoie de personal specializat, aspect susţinut şi de strategia administraţiilor regionale, productivitatea muncii fiind slabă în rândul peruanilor care au ritm lent în îndeplinirea sarcinilor.

Nişele economiei sud-americane, care pot aduce plus valoare antreprenorilor români

Reprezentanţii celor mai importanţi exportatori clujeni se arată şi ei interesaţi de oportunităţile de afaceri pe care le oferă Peru şi ar dori să prospecteze regiunea, dat fiind că aici mai toate sectoarele economice raportează în ultima perioadă creşteri substanţiale. PIB-ul ţării este de 150 miliarde de dolari, exporturile realizate sunt în valoare de 49 de miliarde de dolari, iar nivelul sărăciei populaţiei a scăzut în 8 ani cu 15%. Un alt argument este lichiditatea foarte mare a firmelor peruane, facturile de import export achitându-se în proporţie de 92%, cazurile consemnate de neplată referindu-se la situaţii de excepţie când beneficiarul nu este mulţumit de marfa primită.

Companiile autohtone s-ar putea reorienta spre Peru, unde ar găsi numeroase perspective pentru investiţii în domeniul agricol, minier, energetic, alimentar şi imobiliar, în acest sens Lima înregistrând un boom similar cu cel cunoscut de marile oraşe româneşti înainte de criza economică.

„Schimbările din America Latină, transformarea economică radicală mai ales în partea de Sud, fac la ora actuală ca aceasta să fie o piaţă tot mai interesantă pentru România. Relaţiile economice între România şi Peru au o istorie, ele datând de pe vremea vechiului regim, din anii 1970, când se vindea utilaj agricol. Chiar dacă s-a dovedit că a existat o bună colaborare între cele două state, în ultimii 20 de ani, relaţia de comerţ exterior a devenit tot mai sensibilă şi schimburile comerciale nu au mai crescut. România nu a fost atentă faţă de America Latină, iar exportul românesc are acum o valoare redusă, de 11 milioane de dolari. Însă, este momentul pentru români să vină în America Latină şi să-şi găsească intrări pe această piaţă, pentru că oportunităţi sunt foarte multe”, a motivat preşedintele Camerei Bilaterale Româno-Peruane, Eduardo Armando Samaniego Soto, la întâlnirea organizată de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj cu reprezentanţii unor firme autohtone de renume, precum Farmec, Tehnofrig, Jolidon, Cosmetic Plant sau Prodvinalco.

De asemenea, preşedintele Camerei Româno-Peruane a mai arătat că Executivul din Peru doreşte să implementeze proiecte cu investiţii consistente şi caută să angreneze specialişti din diferite zone în vederea îndeplinirii acestui scop.

România ar putea face afaceri cu statul peruan

Peru, fiind o ţară în principal agrară, şi-a dezvoltat mult prea puţin ramurile industriale. Forţa de muncă insuficient pregătită şi lipsa expertizei determină Guvernul să apeleze la servicii externe pentru aceste proiecte.

Numai în infrastructură, în ultima perioadă, s-au investit 15 miliarde de dolari pentru construirea unei autostrăzi care să lege Brazilia, Peru, Bolivia, destinată traficului uşor, dar şi celui comercial. Cunoscută sub numele de “Interoceanic Highway”, planul acestei autostrăzi ar urma să fie continuat cu o cale ferată care se întinde pe 1400 de kiliometri şi străbate Anzii cordilieri, facilitând transportul între Peru şi Brazilia.

Din această perspectivă, peruanii iau în considerare să achiziţione vagoane de la Astra Arad atât pentru utilizarea lor pentru trenuri de cale ferată, cât şi pentru liniile de metrou din capitala Lima. Practic, vagoanele celebrului tren care îi transportă pe turişti către cetatea incaşă Machu Picchu au fost realizate de Astra Arad.

Totodată, un alt demers vizează îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei indigene de la sate, ceea ce presupune investiţii masive în microcentrale electrice, după cum propune strategia guvernamentală.  Astfel de echipamente vor fi importate de Peru, ţara având nevoie şi de utilaje agrigole şi alte componente care nu se produc în America Latină. “Peru este un mare consumator de părţi componente şi piese de subansambluri. Noi nu avem o industrie, iar România poate fi un partener, fiind specilizată în producerea şi montarea de astfel de piese”, a mai sugerat Armando Samaniego Soto.

Firmele europene pot exporta produse de înfrumuseţare şi importa alimente exotice

Mai mult, cum puterea de cumpărare a urcat considerabil, cererea pentru cosmetice, parfumerie şi haine cu design atractiv este tot mai mare, iar producătorii din acest sector îşi pot găsi cu uşurinţă o piaţă de desfacere, distribuitori sau chiar îşi pot deschide reprezentanţe sau firme în Peru, care deţine o materie primă de calitate superioară, cum este lâna de lamă sau bumbacul pima, recunoscut internaţional.

Pe de altă parte, America Latină poate deveni pentru Europa sursă de alimente ieftine, respectiv de legume şi fructe şi produse din peşte (Peru este primul exportator  mondial de făină şi ulei de peşte, alimentând China, Japonia sau Germania). Aici există o mare varietate de plante, ca de exemplu nu mai puţin de 6 tipuri de mango, 28 specii de cartof, 7 feluri de banane şi multe alte fructe cu proprietăţi nutritive deosebite, cu care consumatorii români sunt mai puţin familiarizaţi. Cheltuielile populaţiei cu hrana sunt de 3 ori mai mici decât bugetul alocat în medie în România.

“Este păcat să nu vă îndreptaţi acum pentru Peru, când piaţa fierbe din toate punctele de vedere. Există o cerere foarte mare pentru numeroase domenii şi trebuie să veniţi la faţa locului, să bateţi la uşă, să vă promovaţi agresiv. Peruanii ţin foarte mult la contactul direct, să discute faţă în faţă potenţialii parteneri de afaceri”,a mai motivat preşedintele Camerei Peru România invitând firmele participante la întâlnirea de la CCI Cluj să participe la Târgul EXPOINDUSTRIA, organizat la Lima în perioada 18-20 octombrie.

Conducerea CCI Cluj a demarat în perioada 13-26 februarie o misiune economică în Republica Peru şi în Republica Chile, cu scopul promovării relaţiilor economice cu aceste state. Acţiunea a cuprins întrevederi business-to-business şi au fost analizate posibilităţile de colaborare în varii domenii, cum ar fi cel al produselor metalurgice,electronice, farmaceutice, reciclare deşeuri ori IT&C.

Ce trebuie să ştii înainte de a porni spre Peru

-Salariul minim pe economie este 300 de dolari

-TVA în Peru este de 18%

-Chiria pentru un apartament de două camera în Lima este în medie 700 de dolari pe lună

-Chiria pentru un spaţiu comercial în Lima este de 10 dolari/mp pe lună

-Chiria pentru un container naval de 21 de tone este de 2500 de dolari

Pentru detalii suplimentare, consultă site-ul Camerei Româno-Peruane, http://camaraperuromania.com/