Pierderi uriaşe pentru bancherii români la creditele de consum


Bancherii reuşesc să recupereze doar 30% din valoarea creanţei la creditele de consum fără garanţii la care clienţii nu mai plătesc ratele, cealaltă parte a sumei devenind pierdere, conform unui studiu al BNR.

LGD (loss given default) este pierderea estimată în caz de ne­performanţă  pentru creditele de con­sum negarantate cu ipoteci şi pentru cardurile de credit. Aceasta se menţine cea mai ridicată (70%, respectiv 60%), în timp ce pentru creditele imobiliare şi cele de consum garantate cu ipoteci, LGD se situează în jurul valorii de 20%”, spun autorii studiului realizat trimestrial de banca central, potrivit www.zf.ro

De altfel în unele cazuri băncile au vândut portofolii de credite de consum cu discount de chiar 95%. În acest moment 14% din creditele acordate de bănci populaţiei şi companiilor inregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile.
Pe de altă parte, noul regulament impus de BNR va duce la reducerea semnificativă a volumului împrumuturilor care ar putea scădea cu 20-25%.

Conform analizei www.dailybusiness.ro, în aceste condiţii o evoluţie mai bună se va resimţi la nivelul creditelor de achizţii imobiliare (cu ipotecă), altele faţă de Prima Casă. Ele vor fi mai atractive atât din punct de vedere al preţurilor locuinţelor, cât şi al ofertelor bancare.