Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

PREMII MASCOTA ZAMBAREATA A CTP Cluj-Napoca S.A.

A- A A+

Compania de Transport Public (CTP) anunță cu bucurie faptul că, pentru al doilea an consecutiv, copiii din municipiul Cluj Napoca și din zona metropolitană ne transmit, prin sute de mesaje superb realizate, că prezentul și viitorul este al transportului în comun, în aglomerata noastră comunitate.

Cele aproape 361 de desene înscrise în proiectul „Mascota Zâmbăreață a CTP”, la cea de-a doua ediție a acestei competiții civice și artistice, ne redau viziunea frumoasă, optimistă și de încredere a copiilor și nepoților noștri, în transportul în comun, în CTP și în politica publică a Municipalității clujene. Copiii – ca și noi, de altfel – doresc o înaltă calitate a vieții, un transport civilizat și cât mai ecologic, siguranță și mobilitate ușoară în deplasare, într-un spațiu urban care devine din ce în ce mai aglomerat și agresiv. Toate acestea, așa după cum relevă toate desenele și toată imaginația micuților creatori, sunt regăsite în serviciul public de transport urban pe care, cu mândrie, onoare și responsabilitate, CTP îl prestează în beneficiul clienților săi. Precizăm că în urma deliberărilor Comisiei de Jurizare – formată din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Primăriei și CTP – cu greu s-a putut face departajarea între talentații și vizionarii tineri creatori. Având în vedere criteriile esențiale pe care se întemeiază acest proiect civic, de educație și de interacțiune socială, Comisia a decis ca Premiul I să fie decernat elevei Szakal Reka de la Liceul Unitarian “Janos Zsigmond”. Celelalte desene care au fost premiate aparțin copiilor din cadrul următoarelor unități de învățământ:

  • – Premiul II – Seminarul Teologic Ortodox
  • – Premiul III – Grădinița “Micul Prinț”
  • – Mentiune – Grădinița “Bambi”
  • – Mentiune – Colegiul Național “George Barițiu”
  • – Mentiune – Grădiniţa “Bambi”

sursa: CTP Cluj-Napoca S.A

Related Posts with Thumbnails