„Preşedintele României în dialog cu mediul de afaceri”, 25 aprilie 2017


  „Preşedintele României în dialog cu mediul de afaceri”, 25 aprilie 2017

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în 25 aprilie 2017, la o dezbatere cu reprezentanţii mediului de afaceri din ţara noastră, informează Camera de Comerț și Industrie a României.

Evenimentul, intitulat „Preşedintele României în dialog cu mediul de afaceri”, va avea loc în data de 25 aprilie 2017, incepand cu ora 11.30, la CCIR Business Center- sala Ninel Chiriacescu.

„Având în vedere obiectivele Proiectului de ţară, iniţiat de Preşedintele României, de a fundamenta şi dezbate direcțiile de dezvoltare a țării noastre, discuţiile din cadrul evenimentului se vor axa pe elementele de viziune economică din partea mediului de afaceri, pe necesitatea susținerii antreprenoriatului românesc și a competitivității economice a României, care să consolideze prosperitatea românilor pe termen lung”, subliniază Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va discuta cu întreprinzători români şi investitori străini, dar şi cu reprezentanţi ai companiilor mari şi ai întreprinderilor mici şi mijlocii despre priorităţile şi provocările cu care se confruntă mediul de afaceri românesc.

 

Sursa:

Camera de Comerț și Industrie a României

CCIR Business Center, B-dul Octavian Goga nr. 2,
sector 3, Bucureşti, România
Tel.: +4021 319 01 01
Fax: +4021 319 00 92
cabinet.presedinte@ccir.ro
www.ccir.rowww.snia.rowww.tnf.ro