Preţul de închidere al acţiunilor FP a fost de 0,6495 lei, pe un rulaj de 50,6 milioane euro


Preţul de închidere al acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) a fost marţi, în prima zi de tranzacţionare, de 0,6495 lei, pe o lichiditate de 50,6 milioane euro, după ce, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, preţul unei acţiuni FP era de 0,602 lei.

Preţul maxim a fost marţi de 0,6750 lei pe acţiune.

Acţiunile Fondul Proprietatea sunt listate, începând de marţi, la BVB, iar preţul lor de deschidere în prima zi de tranzacţionare a fost de 0,602 lei, cu aproape 40% sub valoarea nominală a acţiunilor, de 1 leu, care este valoarea de despăgubire a foştilor proprietari

Fondul Proprietatea a fost lansat în decembrie 2005. Acesta a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. Statul a promis, la crearea Fondului, că va lista FP în cel mai scurt timp la bursa din Bucureşti şi pe o piaţă internaţională, ceea ce ar fi permis acţionarilor să îşi poată valorifica uşor titlurile cu care au fost despăgubiţi, însă termenul de listare a fost mereu amânat.

În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton a câştigat, în iulie 2009, mandatul în valoare de 3,71 miliarde euro al Fondului Proprietatea, fiind selectată dintre şapte companii globale de management al activelor.

Sursa: NewsIn