Profitul brut al Electrica SA a crescut cu 350% în primele nouă luni, la 142 milioane lei


Furnizorul şi distribuitorul de electricitate Electrica SA, aflat în portofoliul statului, a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit brut estimat în valoare de 142 milioane lei, cu 350% mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2010, a anunţat joi compania.

Faţă de întreg anul 2010, profitul brut al companiei este cu peste 300% mai mare.

Grupul Electrica SA reprezintă şase societăţi comerciale din companie cu activităţi în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, precum şi al serviciilor de mentenanţă a reţelelor electrice.

Sursa: NewsIn