Profitul net al Băncii Transilvania a crescut aproape cu jumătate, în primul semestru


În ciuda dificultăţilor financiare din piaţă, Banca Trasilvania (BT) a reuşit să câştige cu 100.000 mai mulţi clienţi în 2012, comparativ cu prima parte a anului trecut. De altfel, banca a înregistrat în şase luni un profit net mai mare cu 47% – de 179,62 milioane lei –raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut. În ceea ce priveste profitul brut, acesta este de 193,22 milioane lei, mai mare cu 29%, faţă de intervalul amintit.

Recent, Agenţia Fitch a reconfirmat ratingul Băncii Transilvania, la BB- cu perspectiva stabilă, pentru creditele pe termen lung. Conform Fitch, rating-ul este susţinut de soliditatea BT, de profitabilitatea bancii, baza solidă a depozitelor, ponderea mai mică a creditelor în valută, faţă de cele în lei, precum şi de capitalizarea adecvată.

Veniturile operaţionale ale BT s-au consolidate la nivelul de 772,16 milioane lei (12% mai mari faţă de 2011), iar raportul de credite/depozite înregistrează un nivel subunitar de 0,76, indicând o lichiditate foarte bună a băncii, după cum se apreciază în comunicatul de presă al instituţiei.

În pofida unui climat economic foarte volatil şi dificil, atât la nivel local, cât si european, BT a performat bine în primul semestru. Suntem multumiţi că aşteptările şi proiecţiile noastre pe anul în curs s-au dovedit corecte. Obiectivul nostru va fi, în continuare, consolidarea poziţiei băncii pe piaţă şi creşterea eficienţei, în toate formele ei”, comentează Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al BT.