Profitul net al Enel Gren Power a crescut în primele nouă luni cu aproape 17%, la 352 milioane euro


Compania Enel Gren Power SpA, din cadrul Grupului italian Enel, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 352 milioane euro, în creştere cu 16,9%, şi venituri totale de 1,581 miliarde euro, cu 16% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat.

„Aceste rezultate confirmă eficienţa strategiei Enel Green Power, care se bazează pe un mix de generare din diferite surse tehnologice şi geografice, ce oferă fluxuri de numerar stabile şi importante. Creşterea semnificativă înregistrată în profitul net al Grupului subliniază capacitatea de a obţine profituri puternice şi de a îmbina dezvoltarea cu generarea de numerar într-o perioadă în care au loc schimbări mari în industria energiei regenerabile şi în care lumea îşi îndreaptă atenţia către dezvoltarea durabilă. Aceste cifre importante sunt primele rezultate după listarea recentă a companiei pe piaţa de valori şi demonstrează perspectivele excelente din viitor”, a declarat directorul general executiv al Enel Green Power, Francesco Starace.

Datorie financiară netă a Enel Gren Power SpA se ridica la 30 septembrie 2010 de 2,758 miliarde euro, în scădere aproape la jumătate faţă de datoria înregistrată la 30 decembrie 2009, de 5,345 miliarde euro, potrivit datelor companiei.

„Datoria financiară netă la 30 septembrie 2010 nu include datoriile în valoare de 287 milioane euro asociate activelor păstrate spre vânzare, respectiv centralele de energie regenerabilă din Bulgaria în curs de vânzare şi centralele deţinute de Enel Union Fenosa Renovables (Eufer), care fac parte din activele ce vor fi transferate către Gas Natural Fenosa în urma acordului ce prevede divizarea activelor Eufer, care va avea loc în condiţii deocamdată nestabilite”, mai informează comunicatul.

După finalizarea achiziţiei de către Enel Green Power a 60% din Endesa Cogeneracion y Renovables (ECyR) de la Endesa Generacion, care a avut loc la data de 22 martie 2010, Enel Green Power a dobândit controlul asupra companiei (redenumită ulterior Enel Green Power España). Începând cu această dată, compania a fost consolidată integral în linie. În ceea ce priveşte principalele efecte ale achiziţiei asupra cifrelor din bilanţul consolidat al Enel Green Power, EBITDA ECyR (în valoare de 59 milioane de euro) raportat în raportul financiar interimar la 30 septembrie 2010 reprezintă 6,1% din EBITDA Grupului Enel Green Power în primele nouă luni ale lui 2010 (în valoare de 966 milioane de euro).

În plus, la data de 17 martie 2010, Enel SpA a recapitalizat Enel Green Power cu 3,7 miliarde de euro prin renunţarea la o parte din creanţele financiare faţă de aceasta din urmă.

Capacitatea instalată netă a Grupului Enel Green Power la 30 septembrie 2010 a fost de 5.884 MW, incluzând capacitate hidroelectrică de 2.539 MW, capacitate eoliană de 2.472 MW, capacitate geotermică de 742 MW şi capacitate a altor energii regenerabile de 132 MW (solară, din biomasă şi cogenerare). În Italia şi Europa, capacitatea instalată a fost de 2.951 MW, în timp ce în Iberia şi America Latină a fost de 2.145 MW, iar în America de Nord de 788 MW. În comparaţie cu cifrele la 30 septembrie 2009, capacitatea instalată a crescut cu 1.215 MW, din care 904 MW au rezultat din consolidarea centralelor deţinute de ECyR (redenumită Enel Green Power España) şi 311 MW din creştere organică. În Italia şi Europa capacitatea a crescut cu 215 MW, în timp ce în Iberia şi America Latină a crescut cu 96 MW.

Electricitatea netă generată de Grupul Enel Green Power în primele 9 luni ale anului 2010 a fost de 15,82 TWh, din care 9,42 TWh în Italia şi Europa, 4,45 TWh în Iberia şi America Latină şi 1,9 TWh în America de Nord. Gradul mediu de încărcare (raportul dintre producţia anulă netă şi generarea ce poate fi teoretic obţinută într-un an, un total de 8.760 de ore, la un MW nominal) a fost de 44%.

Sursa: NewsIn

Foto: http://bemanager.it