Proiectele de investiţii străine directe în România, cu 48% mai puţine în 2009, potrivit Ernst&Young


Numărul proiectelor de investiţii străine directe (ISD) aproape s-a injumătăţit anul trecut în România, în timp ce volumul locurilor de muncă nou-create a scăzut cu 44%, conform unui studiu dat publicităţii de Ernst & Young.

România a înregistrat în 2009 o scădere cu 48% a numărului proiectelor de investiţii străine directe (ISD), şi o decelerare cu 44% a procesului de creare de locuri de muncă, faţă de anul 2008, conform studiului.

„România a atras 75 de proiecte de investiţii străine directe, reprezentând 2% din totalul de proiecte din Europa, şi a generat 6.384 de noi locuri de muncă, sau 5% din totalul european”, susţine studiul Ernst & Young pentru 2009. În 2008, în România au fost create 11.403 noi locuri de muncă, prin intermediul a 145 de proiecte ISD. Astfel, în 2009 România ocupa poziţia a şaptea în clasamentul european al creării locurilor de muncă şi, respectiv, locul al 11-lea după cota de piaţă deţinută în volumul total al ISD.

În pofida scăderii abrupte a numărului de proiecte şi a locurilor de muncă create, investitorii au considerat România foarte atractivă pentru proiecte industriale, iar în 2009 au fost investite aici aproximativ 7 procente din totalul european al proiectelor industriale.

În 2009, şi volumul ISD în România s-a redus tot cu 48,4% faţă de 2008, până la 4,899 miliarde euro, conform statisticilor băncii naţionale. Investiţiile au finanţat deficitul de cont curent în proporţie de 96,9%, anul trecut. Creditele intra-grup au reprezentat 37,4% din volumul ISD, însumând 1,834 miliarde euro, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 62,6%, respectiv 3,065 miliarde euro, în 2009, conform BNR.

Studiul Atractivităţii Investiţionale a Europei din 2010, dat publicităţii de Ernst & Young, se bazează pe informaţiile din baza de date European Investment Monitor (EIM) a Ernst & Young. Această bază de date unică centralizează proiecte de investiţii străine directe care au dus la crearea de noi facilităţi şi/sau de noi locuri de muncă. EIM exclude investiţiile de portofoliu, fuziunile şi achiziţiile şi evidenţiază situaţia reală a investiţiilor străine din sectorul de producţie şi din servicii, realizate pe continent. Atractivitatea unui amplasament de investiţii reprezintă o combinaţie între imaginea, încrederea investitorilor şi modul în care aceştia percep capacitatea unei ţări sau a unei regiuni de a oferi cele mai competitive avantaje pentru ISD.

Cercetările de teren au fost efectuate de Institutul CSA în perioada ianuarie-februarie 2010, prin intermediul unor interviuri realizate prin telefon, în baza unui grup reprezentativ format din 814 factori decizionali internaţionali, potrivit Ernst & Young.

Ernst & Young este una dintre cele mai mari companii la nivel mondial în domeniul serviciilor de audit financiar, consultanţei fiscale şi consultanţei în tranzacţii, având peste 144.000 de angajaţi în întreaga lume. Ernst & Young, una din cele patru mari companii de consultanţă din lume (aşa-numitul „Big Four”) are 450 de angajaţi în România, şi birouri în Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

Sursa: NewsIn