Provident Financial România a acordat până în prezent credite în valoare de peste 200 milioane euro


Provident Financial România, firmă specializată în acordarea de credite de valoare mică, a acordat în cinci ani, de la intrarea pe piaţa românească, împrumuturi de peste 200 milioane euro către mai mult de 400.000 de clienți, a anunţat marţi compania.

Provident Financial şi-a început activitatea în România la începutul anului 2006, cu o operaţiune-pilot în Bucureşti, iar în prezent compania are peste 600 de angajaţi, mai mult de 3.000 de agenţi independenţi şi puncte de lucru în cel puţin 40 de oraşe.

Reprezentanţii companiei susţin că anul acesta vor fi deschise cel puţin patru birouri noi, în Suceava, Botoşani, Alba-Iulia şi Turda.

Provident Financial România, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), acordă împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanţilor. Creditele sunt acordate fără giranţi de către reprezentanţii companiei, care vizitează apoi clienţii în fiecare săptămână pentru a încasa ratele.

Sursa: NewsIn