Raiffeisen Bank intră în programul Prima Casă 4 cu un plafon de creditare de 115 milioane euro


Raiffeisen Bank acordă, începând de luni, credite în lei şi în euro pe o perioadă de maxim 30 de ani, în programul Prima Casă 4, plafonul maxim alocat fiind de 115 milioane de euro, a anunţat banca, printr-un comunicat.

Pentru creditele în euro, dobânda este Euribor la 3 luni – în prezent, 1,53% + 3,7% marja băncii, iar pentru creditele în lei este Robor la 3 luni – în prezent 5,48 % + 2,2% marja băncii (dobânzi valabile pentru clienţii cu conturi de salariu la Raiffeisen Bank).

Avansul minim acceptat este de 5%, iar valoarea maximă care poate fi acordată este de 57.000 euro sau 66.500 euro pentru imobile cu autorizaţie de construire emisă după 22 februarie 2010.

Raiffeisen Bank a acordat în 2010 şi 2011 credite de achiziţie locuinţe prin Programul Prima Casă în valoare de aproximativ 115 milioane euro, iar în această nouă etapă, banca va putea continua să finanţeze în limita aceleiaşi sume, potrivit comunicatului.

Programul Prima Casă 4 se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nicio locuinţă sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobândită prin orice alt mod decât prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.

Sursa: NewsIn