RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CLUJ ÎN PERIOADA 1 IANUARIE – 31 MAI 2015


RAPORT

PRIVIND ACTIVITATEA CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CLUJ

IN PERIOADA 1 IANUARIE – 31 MAI 2015

Activităţile pe care le-a iniţiat Camera de Comerţ şi Industrie Cluj în primele cinci luni ale anului 2015,  au vizat sprijin pentru iniţierea afacerilor, formare profesională, activităţi de asistenţă şi post-asistenţă în sprijinul iniţierii afacerilor  şi  a ocupării pe cont propriu.

Sprijinul CCI Cluj pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor s-a realizat  preponderent în cadrul celor două proiecte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial –Dezvoltarea  Resurselor Umane 2007- 2013.

Beneficiile implementării acestor proiecte sunt multiple pentru mediul de afaceri incluzând subvenţii de 80.000 lei/ firmă  pentru un numar de 46 de firme nou infiinţate şi 1.000 lei /elev pentru un număr de 110 elevi care infiinţează firme de exerciţiu.

Veniturile Camerei pe primele cinci luni ale anului se cifrează la 1.263.144 lei, reprezentând 86,34 % din veniturile planificate pe această perioadă. Nerealizarea se datorează în mare parte unor factori externi cum ar fi: întârzieri la ridicarea clauzei suspensive în cazul a 2 proiecte, prombleme apărute la finalizara achiziţiilor publice  etc. Cu toată nerealizarea pe care o raportăm la acest capitol suma de 734.946 lei, respectiv 58,20 % din venituri realizate reprezintă cele patru proiecte cu finanţare nerambursabilă. 76 % din personalul Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj este implicat în activitatea de implementare a proiectelor europene.

Pondere însemnată din veniturile realizate au şi cele din arbitraj comercial 6,36 %, certificate de origine 9,42 %, misiuni economice  15,10 %, consultaţă în afaceri 5,87 %, iar cotizaţiile încasate reprezintă doar 3,12 % din total venituri.

Profitul realizat pe primele cinci luni ale anului 2015, este unul record de 88.315 lei. Acest lucru a fost posibil de realizat prin efortul depus de întregul colectiv şi prin diminuarea unor categorii de cheltuieli cum ar fi: cheltuieli salariale, cheltuieli cu consumabile, utilităţi, administrative, investitii în echipamente IT etc. aceste cheltuieli fiind acoperite parţial din proiecte.

În această perioadă s-a realizat dotarea CCI Cluj cu o serie de echipamente  şi aparate de ultimă generaţie (5 computere, 11 laptopuri, tabla interactivă, videoproiector, 3 aparate multifuncţionale, aparat foto digital, cameră video ).

Preocupările CCI Cluj pentru perioada următoare sunt cuprinse în Obiectivele Calităţii pe anul 2015 şi sunt legate de organizarea Topului Firmelor – ediţia 2015, atragerea de noi membrii, continuarea unor cursuri de formare pentru care CCI Cluj este furnizor autorizat, utilizarea unor metode moderne pentru sprijinirea exportatorilor şi nu în ultimul rând  cunoaşterea nevoilor mediului de afaceri în vederea acordării unui sprijin eficient.

Activităţile propuse de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj pentru anul 2015  vizează crearea unui mediu de afaceri stabil, coerent , dezvoltarea antreprenoriatului şi a ocupării în rândul tinerilor din judeţul Cluj.

Ing. Ştefan DIMITRIU

Preşedinte


Elisabeta Dumitrescu – Director executiv

Sanda Juhasz – Director economic

Descărcaţi aici: RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CLUJ ÎN PERIOADA 1 IANUARIE – 31 MAI 2015