Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare ar putea fi discutat în şedinţa de Guvern din 4 ianuarie, potrivit unei informări a Executivului.
În propunerea de modificare a legii se doreşte „introducerea unor prevederi de ordin tehnic în Legea 503/2004, specifice activităţii de asigurare, astfel încât să se asigure premisele necesare pentru o bună funcţionare a mecanismelor instituite prin acest act normativ”, se precizează în expunerea de motive anexată actului normativ.
De altfel, actul normativ intenţionează „extinderea aplicării procedurii de faliment prevăzută de Legea nr.503/2004, care în prezent se aplică numai societăţilor de asigurare-reasigurare, şi societăţilor care practică numai reasigurarea (reasiguratori puri)”.
Modificarea este explicată ca fiind „urmare a transpunerii în Legea nr.32/2000, a Directivei nr.2005/68/CE privind reasigurarea”, menţionează www.money.ro