România a avut în primele şapte luni al optulea avans al exporturilor din UE, de 26%


România s-a clasat în primele şapte luni din 2011 pe locul opt între statele Uniunii Europene (UE) după avansul exporturilor, de 26%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.

Cea mai mare creştere a exporturilor a fost înregistrată în ianuarie-iulie 2011 în Estonia – 51%, urmată de Malta (47%) şi Grecia (39%).

Deficitul comercial al României a scăzut la 5,3 miliarde euro în primele şapte luni, de la 5,5 miliarde euro în perioada similară din 2010, în condiţiile în care importurile au crescut cu 19%, în timp ce exporturile au sporit cu 26%, arată datele Eurostat.

Astfel, România a exportat bunuri de 25,8 miliarde euro, cu 5,3 miliarde euro mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010. Importurile s-au cifrat la 31,1 miliarde euro, în creştere cu 5 miliarde euro.

În luna august, exporturile României către statele din afara blocului comunitar au scăzut cu 9,7% faţă de cele din iulie, la un nivel ajustat sezonier de 1 miliard euro, iar importurile s-au majorat cu 0,5%, la 1,2 miliarde euro.

La nivelul UE, cele mai mari deficite comerciale au fost înregistrate în primele şapte luni în Marea Britanie (66,5 miliarde euro), Franţa (51,2 miliarde euro), Spania (26,6 miliarde euro), Italia (20,7 miliarde euro), şi Grecia (10,9 miliarde euro).

Pe de altă parte, Germania, Olanda şi Irlanda au avut cele mai mari excedente, de 88,9 miliarde euro, 26,5 miliarde euro, respectiv 25 miliarde euro.

Sursa: NewsIn