România a transmis Kazahstanului că sprijină materializarea coridorului transcaspic pentru gaze


Spread the love

România a pledat pentru materializarea coridorului transcaspic pentru transportul gazelor naturale şi pentru conexarea cu Dunărea a coridorului de transport M.Caspică-M.Neagră într-o întâlnire pe care secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut-o joi, la Bucureşti, cu un înalt oficial din Kazahastan.

Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut joi o întrevedere cu ministrul adjunct al petrolului şi gazelor din R. Kazahstan, Berik Tolumbaiev, preşedinte al părţii kazahstaneze în Comisia Mixtă Interguvernamentală de colaborare comercial-economică şi tehnico-ştiinţifică, ale cărei lucrări au loc la Bucureşti în perioada 29-30 septembrie 2011.

Potrivit MAE, Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul României privind materializarea coridorului transcaspic pentru transportul gazelor naturale din Bazinul Mării Caspice către Europa. Demnitarul român a subliniat şi importanţa intensificării eforturilor comune privind materializarea coridorului de transport Marea Caspică – Marea Neagră şi conexarea acestuia cu recent lansata Strategie Europeană a Dunării, transportul pe fluviul Dunărea oferind cea mai ieftină cale de acces spre centrul Europei.

De asemenea, au fost discutate aspecte regionale, cu accent asupra Regiunii Extinse a Mării Negre. În context, oficialul român a încurajat partea kazahă să folosească oportunităţile oferite de implementarea Strategiei UE pentru Dunăre.

Oficialul kazah a salutat nivelul foarte bun al dialogului politic la cel mai înalt nivel şi a arătat că decizia companiei KazMunaiGaz – care deţine Grupul Rompetrol – de a investi în România a fost luată în urma analizării mai multor alternative în plan regional, în prezent existând premisele dezvoltării acestei investiţii, inclusiv în alte sfere decât cea energetică.

Berik Tolumbaiev a exprimat interesul pentru sporirea prezenţei companiilor româneşti în Kazahstan, apreciind că actuala sesiune a Comisiei Mixte Economice va da un impuls substanţial cooperării în plan economic între România şi Kazahstan.

Bogdan Aurescu a evidenţiat interesul puternic pe care România îl acordă consolidării relaţiilor de parteneriat cu R. Kazahstan şi intensificării dialogului politic bilateral, apreciind caracterul pragmatic al relaţiilor României cu Kazahstanul şi rezultatele deosebite înregistrate în plan economic şi energetic.

Pe lângă sectorul energetic, care reprezintă domeniul de excelenţă al colaborării bilaterale, Bogdan Aurescu a evidenţiat oportunitatea valorificării pe piaţa kazahă a experienţei companiilor româneşti în domenii ca IT-ul şi comunicaţiile, energia electrică, producţia de echipamente de foraj şi extracţie petrolieră sau securizarea frontierelor, precum şi intensificarea cooperării în domeniul transporturilor, prin materializarea Protocolului de colaborare încheiat în 2007 între administraţiile portuare Constanţa şi Aktau de la Marea Caspică, informează MAE.

Discuţiile au avut loc în contextul în care coridorul transcaspic în domeniul gazelor este din ce în ce mai menţionat în ultimele zile. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi, înaintea plecării la cel de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic, că întâlnirea de la Varşovia va viza şi cooperarea energetică, precizând că se va discuta despre Nabucco, AGRI şi despre gazoductul transcaspic. „Este vorba de un gazoduct care să lege pe sub Marea Caspică infrastructurile din Turkmenistan cu cele din Azerbaidjan şi de aici mai departe către Nabucco sau către infrastructurile existente”, a spus Traian Băsescu.

Săptămâna trecută, secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut consultări bilaterale, la Aşgabad, cu prim-adjunctul ministrului turkmen de externe, Vepa Hajiev. În noiembrie, Bucureştiul va găzdui o reuniune a Grupului de lucru bilateral pe probleme de energie. În discuţiile purtate în Turkmenistan, Aurescu a convenit cu interlocutorul său şi asupra importanţei creării unui Grup de lucru similar în domeniul transporturilor şi a subliniat relevanţa cooperării dintre porturile Constanţa şi Turkmenbashi în vederea creării unui coridor de cooperare interregional  Marea Neagră – Marea Caspică. Şi la Aşgabad, Aurescu a exprimat sprijinul României privind materializarea coridorului transcaspic pentru transportul gazelor naturale din Bazinul Mării Caspice către Europa şi a încurajat partea turkmenă să folosească oportunităţile oferite de implementarea Strategiei UE pentru Dunăre.

Săptămâna aceasta, Financial Times a scris despre planurile companiei British Petroleum, care ar intenţiona să construiască un gazoduct cu lungimea de 1.300 de kilometri, ce ar urma să aducă gaz din Azerbaidjan în Europa, via Bulgaria şi România. Conducta South-East Europe Pipeline ar urma să fie de mai mică amploare şi mai ieftină decât Nabucco, având la bază interesele comerciale ale BP şi ale partenerilor săi, care intenţionează să investească 22 de miliarde de dolari în extinderea câmpului gazeifer Shah Deniz din Azerbaidjan. Gazoductul ar urma să pornească din vestul Turciei, să traverseze Bulgaria şi România şi să ajungă în estul Ungariei. De asemenea, proiectul va folosi şi infrastructura existentă pentru a lega Azerbaidjanul de Austria. În total, ar urma să aibă circa o treime din lungimea Nabucco, ceea ce îl va face mult mai ieftin.

Miercuri, vicepreşedintele Senatului, Cristian Diaconescu, aflat în vizită în SUA, a spus că partenerii americani îndeamnă România să se „gândească” şi la alte rute energetice decât proiectul Nabucco şi că în discuţiile pe care le-a avut în SUA i-a fost evocat gazoductul pe care urmează să-l construiască British Petroleum.

Oficialii români promovează şi proiectul Interconectorului Azerbaidjan-Georgia-România (AGRI) care să aducă gaz azer către Europa, pe mare, prin România, sub formă lichefiată.

Turkmenistanul, fostă republică sovietică, se află între Marea Caspică, Afganistan, Iran, Kazahstan şi Uzbekistan şi deţine unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume.

Fiind foarte dependent de reţelele gaz ale Rusiei, Turkmenistanul vinde marea parte a gazului său către Rusia, dar între cele două ţări au apărut tensiuni în ultimii ani. Preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov a anunţat în 2009 că Turkmenistanul este dispus să se asocieze la proiectul de gazoduct european Nabucco, concurent al gazoductului rusesc South Stream, şi să aprovizioneze conducta cu gaz.

Într-o telegramă diplomatică publicată de WikiLeaks, datând de anul trecut, ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, nota că, în afară de Georgia şi Azerbaidjan, România a avut discuţii preliminare cu Turkmenistanul despre conceptul AGRI şi credea că turkmenii vor fi interesaţi, dacă proiectul demarează. Potrivit aceluiaşi document, România ceruse sprijin american pentru iniţiativa AGRI.

Sursa: NewsIn