România ar putea obţine peste 1,7 miliarde euro din „certificate verzi”


România ar putea obţine peste 1,7 miliarde euro din vânzarea de „certificate verzi”, urmând ca banii să fie investiţi în proiecte de mediu, a declarat marţi ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

„România poate obţine peste 1,7 miliarde euro”, a menţionat  Borbely, care a adăugat că statele interesate ar fi Spania şi Japonia.

El a adăugat că în acest an Ministerul Mediului vrea să încheie contracte pentru dezvoltarea infrastructurii de 2,6 miliarde euro. „Avem ambiţia ca în acest an să încheiem contracte de 2,6 miliarde euro. Avem această posibilitate pentru că săptămânal vin de la Bluxelles legi constitutive în ce priveşte apă şi deşeurile”, a adăugat el.

Certificatele verzi sunt bazele unui sistem la nivel mondial, stabilit prin protocolul de la Kyoto, care prevede ca fiecare ţară să aibă o limită de poluare. Dacă nu emite atâta dioxid de carbon, diferenţa de cantitate o poate vinde sub forma acestor certificate verzi unei ţări care are nevoi mai mari.

Sursa: NewsIn