România a coborât in primul trimestru cinci locuri in topul ţărilor cu cele mai riscante datorii, până pe poziţia 21, şi se plasează mai bine decât Spania, Italia sau Ungaria, după ce costul asigurării datoriei de stat impotriva riscului de neplată a scăzut puternic, potrivit datelor CMA. De altfel, este considerată mai putin riscanta decât Portugalia, Irlanda, Islanda, Croaţia, Slovenia sau emiratele Bahrain şi Dubai.
Costul asigurării datoriilor României împotriva riscului de neplată, exprimat prin contracte de tip credit-default swap (CDS) la cinci ani, a scăzut la 314,2 puncte de bază (3,142 puncte procentuale) în primul trimestru, faţă de aproximativ 445 puncte de bază (4,45 puncte procentuale) în trimestrul al patrulea al anului trecut, potrivit www.dailybusines.ro