România,la al cincilea mandat consecutiv de membru al unui organism internaţional în telecomunicaţii


Spread the love

România a fost realeasă ca membru al Consiliului Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), la alegerile din cadrul Conferinţei Plenipotenţiare a UIT, care se desfăşoară în perioada 4-22 octombrie 2010, la Guadalajara, Mexic, informează MAE.

Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor este o instituţie specializată din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), având sediul la Geneva. UIT are ca principiu fundamental asigurarea cooperării dintre sectorul guvernamental şi cel privat, pentru dezvoltarea domeniului tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor la nivelul infrastructurii şi serviciilor, în vederea susţinerii procesului de dezvoltare economică şi socială la nivel mondial.

Înfiinţată în anul 1866, UIT numără în prezent 192 de state membre şi peste 700 de membri de sector şi asociaţi, fiind structurată pe trei domenii de activitate: radiocomunicaţii, standardizarea în telecomunicaţii şi dezvoltarea în telecomunicaţii.

Alegerea României pentru al cincilea mandat consecutiv, care va fi exercitat în perioada 2010-2014, reprezintă o consecinţă directă a rolului activ pe care România l-a asumat în cadrul UIT şi a promovării susţinute a candidaturii României la UIT, de către MAE şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, prin demersuri politico-diplomatice şi de specialitate, subliniază un comunicat MAE.

România îşi propune ca şi în acest mandat să sprijine activitatea organizaţiei sub aspectul dezvoltării domeniului tehnologiei informaţiei şi de comunicaţii la nivelul infrastructurii şi al serviciilor, urmărind extinderea aplicaţiilor directe în domeniu pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale globale.

Sursa: NewsIn

Foto: http://www.comunic.r