Schröder sugerează României să se alăture proiectului South Stream


Fostul cancelar german, Gerhard Schröder, a declarat vineri, întrebat care din cele două proiecte Nabucco sau South Stream e mai potrivită pentru România, că în cazul primului nu există gaz suficient, în timp ce în cazul celui de-al doilea Rusia are gaz.

„În ceea ce priveşte Nabucco vs SouthStream ambele proiecte sunt importante, în principiu este nevoie de conducte pentru petrol. În orice caz se poate spune că în anul 2025 Europa va avea nevoie de o cantitate de gaz mai mare cu 200 de miliarde de metri cubi faţă de actuala cantitate. În ceea ce priveşte NorthStream va avea capacitatea de transport de 55 de miliarde de metri cubi, în timp de Nabucco va avea capacitatea de 30 de miliarde de metri cubi şi SouthStream 60 de miliarde de metri cubi. Însumând aceste cifre se vede clar că nu se atinge acea cifră de 200 de miliarde necesară, aşadar avem nevoie de cât mai multe conducte. P entru proiectul SouthStream există gaz suficient, şi anume în Rusia, în ce priveşte proiectul Nabucco nu avem gaz suficient”, a spus Schröder.

De asemenea, el a precizat că în cazul proiectului Nord Stream nu va fi depăşită pentru construcţie suma de 7,4 miliarde de euro, iar prima conductă va fi deschisă în termenul fixat. „Ne aflăm cu patru săptămâni în avans faţă de planificarea iniţială, aşadar prima conducă se va deschide la timp”, a mai declarat fostul cancelar german.

În prezent, Schroder este preşedintele comitetului de acţionari al Nord Stream, companie deţinută în proporţie de 51% de Gazprom. În plus, este de notorietate că Schroeder este prieten cu actualul premier al Rusiei, Vladimir Putin.  În ultimii ani, fostul demnitar german este perceput ca un lobbyst pentru interesele Rusiei.

România şi Rusia ar putea semna în primul trimestru al anului viitor un acord interguvernamental legat de gazoductul South Stream, se arată într-un comunicat emis miercuri de cel mai mare producător de gaze din lume, Gazprom, în urma vizitei la Bucureşti a unei delegaţii condusă de Aleksei Miller.

De asemenea, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi directorul general al transportatorului naţional de gaze Transgaz, Florin Cosma, au semnat miercuri, la Bucureşti, un Memorandum de  intenţie pentru a pregăti studiile de fezabilitate în scopul de a analiza posibilitatea ca gazoductul South Stream să tranziteze România. Părţile au convenit totodată să formeze un grup comun de experţi în acest sens.

„Dacă rezultatele acestor studii de fezabilitate sunt pozitive, Gazprom şi Transgaz vor înainta propunerea privind semnarea în primul trimestru al anului 2011 a unui acord interguvernamental de cooperare ruso-român legat de South Stream. Acest acord ar putea servi drept cadru juridic şi politic internaţional pentru a implementa acest proiect în România”, se arată în comunicatul emis miercuri pe site-ul Gazprom.

Sursa: NewsIn

Foto: http://karadeniz-press.ro