Lanţul francez se află într-un punct de cumpănă, după cum comentează presa internaţională. Miercuri conducerea Carrefour va anunţa un plan de restructurări care ar putea prevedea disponilizări în masă (500-600 de salariaţi din Franţa ar putea concediaţi), vânzarea unor operaţiuni sau chiar ieşirea de pe unele pieţe europene. Problemele retailerului au fost mediatizate începând cu această primăvară, ca urmare a scăderilor consemnate pe pieţele europene şi pe cele din Brazilia, China şi Turcia, strategia de vânzări a concurenţei dovedind rezultate mult mai bune.
Şi pe termen lung, afacerile Carrefour dau semnale că se vor contracta. Veniturile toatale, care include şi veniturile generate de magazinele în franciză, vor ajunge în 2016 la numai 68,6 miliarde de euro, de la 69 de miliarde de euro în momentul de faţă.
Potrivit Reuters, Carrefour, care are derulează afaceri în valoare de peste 1 miliard de euro anual în plan local, ar putea să se retragă din unele zone şi să vândă cele 80 de magazine pe care le deţine în România către Auchan, Tesco sau Wal-Mart.
Gigantul francez ia în calcul şi o retrage prin tranzacţionarea de active.
.”În România, Carrefour a introdus toate tipuri de magazine din portofoliu: hypermarketuri,supermarketuri şi magazine de proximitate. În ciuda unui context macroeconomic defavorabil şi a scăderii veniturilor populaţiei ca urmare a majorării TVA şi a reducerilor de salarii, retailerul generează profit. În schimb, în Polonia unde magazinele de mici dimensiuni joacă cel mai important rol, Carrefour generează aproximativ 75% din venituri din hypermarketuri, informează portalul Economica.net. În consecinţă, marjele sunt în pericol. „, susţin analiştii de la PlanetRetail. Aceştia au revenit săptămâna trecută cu precizări referitoare la oportunitatea ca retailerul Carrefour să iasă din România, afirmând că Tesco, Auchan şi Wal-Mart ar putea fi potenţiali cumpărători în Europa de Est.
Bună parte din businessul Carrefour este concentrat în ţări precum Franta, Italia si Spania. Ultimele două state se află în plin program de austeritate, iar nivelul consumului este puternic afectat. În această vară, retailerul a vândut participaţia pe care o deţine la divizia din Grecia grupului Marinopoulos. Pe de altă parte, valoarea acţiunilor Carrefour a scăzut la jumătate în mai puţin de trei ani.