Senatul american a aprobat ridicarea plafonului de îndatorare, legea merge la promulgare


Senatul american a aprobat marţi, cu câteva ore înainte de expirarea termenului-limită, acordul de compromis la care au ajuns liderii Congresului şi preşedintele Barack Obama pentru ridicarea plafonului de îndatorare, ceea ce permite SUA să evite să intre în incapacitate de plată.

Votul din Senat intervine după ce în ajun Camera Reprezentanţilor a aprobat, la rândul său, această rezoluţie care a dat emoţii nu numai americanilor, dar şi economiei globale.

Rezoluţia va merge acum la promulgare la Casa Albă.

Acordul de compromis prevede reduceri de cheltuieli bugetare în schimbul ridicării plafonului de îndatorare.

Sursa: NewsIn