Flash Feed Scroll Reader

Clasificat | Economic - Financiar

Situația Adăposturilor de protecție civilă

A- A A+

Situația Adăposturilor de protecție civilă

  1. Potrivit Legii nr. 481 din 8 noiembrie 2004 (republicată) – privind protecţia civilă*
    ”Adăpostirea reprezintă măsura specifică de protecţie a populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi a situaţiilor de urgenţă.”
    Adăposturile de protecţie civilă sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor. Autorităţile administraţiei publice locale verifică modul de întreţinere a adăposturilor de către administratorii acestora.
    În cazul declanşării sistemului de alarmare, populaţia se va îndrepta spre cel mai apropiat adăpost, sau va utilize spaţiile de adăpostire existente la locurile unde îşi desfăşoară activitatea cotidiană.
  2. Identificarea de către populaţie a adăposturilor de protecţie civilă se realizează în baza marcajului stabilit prin Protocolulul adiţional nr. I din 10 iunie 1977 la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale şi consta într-un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu. Informații detaliate privind stabilirea însemnului se regăsesc în HOTĂRÂRE nr. 630 din 29 iunie 2005 pentru stabilirea semnului distinctiv naţional prin care se identifica personalul şi se marcheaza mijloacele tehnice, adăposturile, alte bunuri de protecţie civilă, uniforma şi cartea de identitate specifice personalului specializat cu atribuţii în domeniul protecţiei civile.
  3. În cazul declanşării sistemului de alarmare, populaţia se va îndrepta spre cel mai apropiat adăpost, sau va utilize spaţiile de adăpostire existente la locurile unde îşi desfăşoară activitatea cotidiană.
    Lista adăposturilor se poate consulta pe site-ul www.igsu.ro.

Descărcați aici:

https://www.igsu.ro/Resources/Documente_Generale/Situatia_adaposturilor_de_protectie_civila.pdf

https://www.igsu.ro/Resources/Documente_Generale/Situatia_adaposturilor_de_protectie_civila.pdf

  1. Pentru asigurarea supravieţuirii în adăposturile de protecţie civilă până la stabilirea stării de normalitate, adăposturile trebuie să fie dotate cu următoarele:
  • Bănci, sau scaune;
  • Rezervor de apă potabilă (bidoane sau butoaie PVC) sau apă minerală îmbuteliată;
  • Lanternă electrică ;
  • Telefon;
  • Mijloc de comunicare locală sau centrală (aparat radio, televizor etc.);
  • Recipiente pentru resturi menajere ;
  • Geantă sanitară;
  • Căşti de protecţie ;
  • Instrucţiuni cu reguli de comportare pe timpul adăpostirii care să fie afişate la loc vizibil în adăpost ;
  • Sistem de filtroventilaţie;
  • Uşi etanşe.
  1. Accesul în adăposturi se realizează printr-o cale de acces, amplasată la parterul clădirilor unde sunt construite astfel de locaţii.
  2. Pe timp de pace adăposturile publice de protecţie civilă pot fi utilizate pentru alte destinaţii, cu respectarea normelor tehnice, cu obligaţia de a fi eliberate în situaţii de urgenţă în maximum 24 de ore şi cu informarea prealabilă a centrelor operaţionale din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste.
  3. Categoriile de construcţii la care este obligatorie realizarea adăposturilor de protecţie civilă este reglementată prin HGR Nr. 862/2016 din 16 noiembrie 2016.

sursa:

www.igsu.ro.

Related Posts with Thumbnails