Subiectele zilei – 15 martie 2011


Ungaria s-a mai îmbogăţit cu 70 de cetăţeni din Cluj

Printre etnicii maghiari care au obţinut ieri dubla cetăţenie se numără Tökes Laszlo, Molnos Lajos, Konya Hamar Sandor şi Hantz Peter. Cu doar o zi înaintea marii sărbători a maghiarilor de pretutindeni, vicepremierul Republicii Ungaria, Semlyen Zsolt a împărţit solicitanţilor la Cluj-Napoca primele aproximativ 70 de certificate care atestă calitatea de cetăţean maghiar. Tökes Laszlo a trăit o dublă bucurie: după ce a devenit cetăţean maghiar cu acte în regulă şi-a văzut şi tatăl decorat de statul maghiar.Ceremonia depunerii jurământului de credinţă faţă de statul maghiar şi a acordării cetăţeniei ţării vecine, celor aproximativ 70 de clujeni s-a ţinut în spatele uşilor închise, în sediul Consulatului Republicii Ungaria, din centrul municipiului, scrie Ziua de Cluj

11 localuri de cinci stele la Cluj

Municipiul Cluj-Napoca are 500 de restaurante, baruri, cluburi şi cafenele, potrivit listei de structuri de primire cu funcţiune de alimentaţie publică afişate de Ministerul Turismului. Cluburile, barurile, cafenelele şi restaurantele se numără printre puţinele tipuri de afaceri care mai rezistă în centrul Clujului. Astfel de unităţi funcţionează şi în cartiere, fie independent, fie în cadrul unor unităţi hoteliere.Mai multe restaurante au o capacitate care depăşeşte 200 de locuri, potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Printre acestea se numără Coroana Transilvaniei, unitate cotată la 1* şi amplasată pe Bd. Muncii, cu 500 de locuri, Armonia (2*, pe T. Vladimirescu) ce dispune de 330 de locuri, restaurantul Olimp al hotelului de pe Observatorului, cu 328 de locuri, scrie Ziua de Cluj

Undă verde pentru hidrocentrala de la Tarniţa

Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti face un pas mai departe. Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat începerea întocmirii Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Avizul preliminar pentru întocmirea documentaţiei a fost emis de către CJ, a anunţat ieri preşedintele instituţiei, Alin Tişe. Documentul vine la mai bine de un an după ce CJ a emis certificatul de urbanism necesar investiţiei. Zona vizată, un teren în suprafaţă de 1,4 milioane mp, se află pe teritoriile administrative ale comunelor Căpuşu Mare, Râşca, Gilău şi Mărişel, în extravilanul localităţilor, unde urmează să fie construite o carieră de piatră, captări, aducţiuni, centrala propriu-zisă, un lac de acumulare şi o serie de construcţii amplasate suprateran şi subteran, în funcţie de soluţia constructivă adoptată, scrie Ziua de Cluj

Investitorii stau cu ochii pe bugetele optimiste de la Bursă

Bursa a scăzut nesemni­fi­ca­tiv, cu 0,09%, iar acţiunile celor cinci SIF-uri au urcat în medie cu 1,6%, recuperând o parte din corecţia de vineri, însă volumele au fost destul de reduse.Liviu Avram, şeful departa­mentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România, a declarat că pieţele din regiune au fost uşor deco­relate de evoluţia burselor vest-euro­pene, iar piaţa de la Bucureşti „a scăpat aproape nevătămată de unda de şoc” din Japonia. În Japonia, indicele Nikkei a închis în scădere cu 6,2%.Directorul de operaţiuni al SSIF Broker (BRK) Darie Moldovan crede că interesul investitorilor pentru ac­ţiunile SIF-urilor a fost stimulat de propunerile de dividend şi de intenţia SIF Moldova de a valo­rifica acţiunile pe care le are la BCR, scrie ZF

Euro coboară la un nou minim al anului, dolarul revine sub 3 lei

Leul a lăsat în urmă turbulenţele provocate de catastrofa din Japonia şi a atins ieri noi maxime în faţa euro şi a dolarului, revenind astfel la nivelurile din primăvara trecută.BNR a calculat un curs de 4,1843 lei pentru un euro, cu 2,05 bani sau 0,49% sub nivelul precedent, stabilind astfel un nou minim al ultimelor nouă luni.În paralel, dolarul a pierdut 6,09 bani sau 1,99%, coborând la 2,9947 lei, cel mai mic nivel înregistrat din martie anul trecut. Întărirea leului faţă de dolar are impact direct asupra preţului carburanţilor, în condiţiile în care cotaţiile la petrol sunt exprimate faţă de dolar.Întărirea leului este o veste bună pentru că ar trebui să contribuie la atenuarea şocului scumpirii petrolului şi alimentelor pe plan internaţional – unde cotaţiile aproape s-au dublat faţă de vara trecută. Presiunile se resimt deja şi pe plan intern, inflaţia urcând în februarie la 7,6% pe an, în special din cauza scumpirii alimentelor, scrie ZF

Cum poţi scăpa, fără costuri, de grija plăţii facturilor

Contul curent ataşat cardului de debit poate fi folosit pentru achitarea gratuită a facturilor emise de furnizorii de utilităţi sau servicii prin intermediul serviciilor de direct debit. Dacă vreţi să scăpaţi de grija facturilor la utilităţi, cablu sau telefonie mobilă aveţi la îndemână serviciul direct debit. Clientul poate accesa acest serviciu prin semnarea unei convenţii cu banca prin care mandatează instituţia să-i achite facturile către anumiţi furnizori.La emiterea facturilor, furnizorii înştiinţează banca, iar aceasta le achită din contul curent al clientului. „Pentru a se face plata facturilor, clienţii trebuie doar să se asigure că au în cont bani suficienţi pentru ca banca să poată achita factura”, explică reprezentanţii Raiffeisen Bank, scrie EVZ