Flash Feed Scroll Reader

Subiectele zilei – 15 septembrie 2010

A- A A+
Subiectele zilei – 15 septembrie 2010

Multinaţionalele dau tonul angajărilor la Cluj

Nokia, ING, Emerson şi Genpact se numără printre marile companii aşteptate la bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi de săptămâna viitoare, care va oferi 1.500 de posturi. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj şi agenţia de resurse umane Psihoselect vor grupa 1.500 de oferte de muncă la târgul pentru absolvenţi de la Casa de Cultură a Studenţilor. O dificultate majoră pentru aceştia o reprezintă experienţa cerută de angajatori, scrie Ziua de Cluj

Dosare pentru finanţări europene întocmite greşit

Greşeli elementare în dosarele de finanţare sau de decontare a banilor europeni creează probleme majore în implementarea proiectelor în Ardealul de Nord. Aceasta este una dintre concluziile sesiunii de informare asupra proiectelor, organizată marţi la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV). Între greşelile şi neregulile remarcate în dosarele de finanţare se numără omiterea fotocopierii pe ambele feţe a documentelor incluse în dosar, scrie Ziua de Cluj

Reducerea cotei unice de impozitare. Relansare economica sau faliment?

Este Romania in situatia de a-si permite relaxarea fiscalitatii, pentru a incuraja revenirea economiei, sau este prea tirziu pentru o astfel de masura? Mediul de afaceri spune un „Da“ hotarit reducerii impozitelor, dar avertizeaza ca o astfel de masura trebuie insotita de taierea cheltuielilor. Reducerea cotei unice este readusa in discutie de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, aprinzind imaginatia oamenilor de afaceri, altfel destul de pesimisti, scrie Monitorul de Cluj

De ce au intrat în Top 500 doar 33 de firme româneşti

Numai patru companii româneşti se află între cele mai mari o sută de afaceri din regiunea central-europeană, cel mai bine plasate fiind Petrom, Dacia şi Rompetrol. Potrivit unui studiu realizat de Deloitte, cifra totală de afaceri a celor mai mari 500 de companii central-europene, exprimată în euro, a scăzut cu aproape 21% anul trecut faţă de 2008, ca urmare a crizei economice, dar şi din cauza deprecierii monedelor locale, scrie Capital

BNR: Piaţa valutară este liberă, dar banca centrală va contracara orice atac asupra cursului

Piaţa valutară este liberă, dar BNR va contracara orice eventual atac asupra cursului, în condiţiile în care evoluţia monedei este legată de starea economiei, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. Totodată, Olteanu a arătat că esenţa pieţei libere o reprezintă presupunerea că oamenii sunt corecţi, dar există în prezent mai mulţi actori care încalcă regulile, scrie Capital

La doi ani de la începutul crizei financiare, România nu găseşte drumul către redresare

Marile state şi-au salvat instituţiile financiare. În România executivul nu a reuşit salveze economia. Căderea băncii americane Lehman Brothers în urmă cu doi ani de zile, cel mai mare dezastru financiar din istorie, a însemnat începutul oficial al unei crize financiare şi economice care a răscolit întreaga lume de business şi a trimis la pământ multe companii şi bănci. Efectele eşecului Lehman Brothers se simt şi acum, când economiile lumii încearcă să îşi găsească din nou drumul spre creşterea economică. Adevăraţi titani de pe Wall Street şi nu numai, văzuţi ca fiind infailibili, s-au prăbuşit, scrie ZF

Eurostat: Producţia industrială a României, a şasea cea mai slabă evoluţie în UE

Producţia industrială a scăzut în România cu 0,8% în iulie faţă de luna precedentă, a şasea cea mai slabă performanţă în rândul membrilor Uniunii Europene, arată datele Eurostat. La nivel european, producţia industrială a stagnat. O posibilă scădere a activităţii fabricilor s-ar putea explica prin diminuarea cererilor pentru exporturi, în urma temperării revenirii economice la nivel global, scrie Money

Related Posts with Thumbnails