Subiectele zilei – 16 decembrie 2010


Hydrochina: “Proiectul Tarniţa este viabil”

O delegaţie a companiei asiatice a vizitat locul unde urmează să fie amplasată hidrocentrala de 1.000 MW, în valoare de 1,5 miliarde de euro. Reprezentanţii Hydrochina şi-au dat avizul privind viabilitatea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti. Compania de consultanţă Deloitte urmează să prezinte în ianuarie structura financiară a acestei investiţii şi să anunţe investitorii interesaţi. Proiectul de la Tarniţa-Lăpuşteşti a intrat în linie dreaptă. O delegaţie a companiei Hydrochina Zhongnan a vizitat locul unde va fi amplasată unitatea energetică, având ca scop identificarea modalităţilor de realizare, precum şi posibilitatea de atragere a investitorilor, scrie Ziua de Cluj

România va împrumuta cel puţin 1 miliard de euro pe lună anul viitor

Împrumuturile statului cresc vertiginos de la an la an, ratele de împrumut şi dobânzile scadente în 2011 reprezentând 14 miliarde euro, cu 23% mai mult decât anul acesta.Ritmul în care statul român s-a împrumutat în ultimii doi ani a dus la o dublare a datoriei publice guvernamentale, care, în 2011, va atinge 39,5% din PIB, în condiţiile în care PIB-ul va avea o creştere prognozată de 1,5%, până la 544 miliarde lei. Majoritatea sumelor au fost folosite pentru cheltuielile curente ale instituţiilor, în special pentru plata salariilor şi a pensiilor, scrie Capital

Retailerii au stabilit noile repere de preţuri la terenuri din Craiova la Cluj şi din Bacău la Severin

Tranzacţiile cu terenuri realizate în acest an au depăşit ca valoare 100 mil. euro, retailerii fiind cei care au stabilit noile repere de preţuri. După un an 2009 la sfârşitul căruia proprietarii nu mai ştiau cât să ceară, iar investitorii nu ştiau ce înseamnă o ofertă rezonabilă de preţ, afacerile realizate în acest an vor contribui la scurtarea perioadei de negociere pentru viitoarele tranzacţii, scrie revista lunară Business Construct, care apare pe 23 decembrie împreună cu ZF.Anul acesta nu s-a revenit la tranzacţiile cu terenuri de 60-70 de milioane de euro, ca în perioada 2006-2007, dar nici nu a mai fost „seceta” de anul trecut, scrie ZF

SIF-urile şi-au făcut profiturile bugetate, dar sunt departe de realizările din 2009

SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Transilvania (SIF3) au realizat profituri de câte 15 mil. lei (3,5 mil. euro) în noiembrie, reuşind astfel să depăşească rezultatele bugetate pentru acest an. După primele 11 luni, SIF Banat-Crişana înregistrează un profit net de 64 mil. lei (15 mil. euro), peste buget, dar cu 41% sub profitul înregistrat în 2009 (în 12 luni). Câştigurile SIF Transilvania s-au ridicat în primele 11 luni la 57 mil. lei (13,4 mil. euro), la jumătate faţă de anul trecut. SIF Transilvania a făcut cea mai mare parte a profitului din noiembrie în urma vânzării de acţiuni BRD-Société Générale (BRD) în valoare de 17,55 mil. lei (4,1 mil. euro), potrivit raportărilor transmise Bursei, scrie ZF

Ce a mai rămas bun din OUG 50 pentru clienţii băncilor

Chiar dacă, în comisie, parlamentarii au restrâns prevederile ordonanţei la contractele de credit ce vor fi semnate în viitor, clienţii cu credite în derulare beneficiază de câteva prevederi favorabile. Amendamentul PDL-ARB-BNR de la art. 95 adus de deputatul Adrian Henorel Niţu a întors schimbat aproape total sensul legii. Până la şedinţa din 8 decembrie, discuţiile pe seama textului de lege s-au purtat după principiul că sub incidenţa legii vor intra şi contractele de credit în desfăşurare. La un moment-dat, până şi bancherii păreau că se obişnuiseră cu ideea că legea e şi pentru contractele vechi şi s-au concentrat pe a obţine cât mai mult de la parlamentari pentru restul prevederilor, scrie Money