Subiectele zilei – 16 martie 2011


Constructorii clujeni se asociază pentru a avea succes la licitaţii

Gruparea constructorilor pentru a crea proiecte şi a atrage investiţii străine sau promovarea la export a antreprenorilor locali prin colaborarea cu cetăţeni români care activează în domeniu în afara ţării sunt soluţii pentru revigorarea sectorului construcţiilor, consideră reprezentanţii Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC), aflaţi la Cluj pentru o întâlnire a specialiştilor din domeniu. Pe de altă parte, clusterul clujean al constructorilor, deşi constituit, nu a fost încă activat oficial. „Susţinem gruparea pe clustere, pentru a crea proiecte pe care să le «vindem» mai departe”, a menţionat Tiberiu Andrioaiei, vicepreşedinte PSC, scrie Ziua de Cluj

Vine un „mini-boom” econonomic în România. Şi nu e Boc cel care o spune

Institutul de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale prognozează o perioadă de creştere economică accentuată a România. România va intra într-un proces de recuperare economică, iar în anul electoral 2012 este de aşteptat un „mini-boom”, potrivit Institutului de la Viena pentru Studii Economice Internaţionale (WIIW), care anticipează că Guvernul va renunţa la austeritatea fiscală şi salarială în apropierea alegerilor, scrie Ziua de Cluj

O nouă firmă promite bani din banii clujenilor

O companie ce oferă credite pe sistem piramidal, asemenea Euro Credit Cassa, este verificată de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj. După ce angajaţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au amendat firma Euro Credit Cassa ca urmare a faptului că acordă „credite” pe sistem piramidal, o nouă firmă, Invest System Capital, din Oradea, le oferă clujenilor „împrumuturi” cu condiţia ca aceştia să cotizeze lunar cu diferite sume. Reprezentanţii companiei nu au dorit să discute despre acuzaţiile care li se aduc, scrie Ziua de Cluj

Bursa de la Tokio se prăbuşeşte şi trage după ea întreaga lume. Toată lumea vinde

Acţiunile japoneze au scăzut cu 10,6% ieri, piaţa înregistrând cel mai se­ver declin de două zile din 1987, trăgând după ele bursele din întreaga lu­me, scrie agenţia de ştiri Thomson Reuters.Yenul s-a depreciat, iar randa­men­tele obligaţiunilor de stat au cres­cut, in­ves­titorii vânzând titluri pentru a com­pensa pierderile de pe pia­ţa de acţiuni. Fondurile de hedging au realizat cele mai mari vânzări de acţiuni. Spre deosebire de prima zi a săptămânii, când acţiunile com­pa­ni­i­lor de construcţii au avansat, niciuna dintre acţiunile ce alcătuiesc indicele de refe­rin­ţă Nikkei nu a înregistrat creşteri ieri. Indicele TOPIX a co­borât cu 16,3% în această săptămână, cea mai pro­nunţată scădere de do­uă zile de la crahul bursier din 1987, scrie ZF

Comerţul mai atrage o jumătate de miliard de euro. Cine sunt investitorii care cred în revenirea consumului

Marii retaileri din România, care au format în ultimii zece ani o piaţă de7-8 miliarde de euro anual, mai au la dispoziţie o jumătate de miliard de euro în acest an pentru investiţii, deşi a apus vremea în care cumpărătorii puneau de-a valma în coşuri produsele.Comerţul modern câştigă tot mai mult teren în România, iar cele câteva zeci de companii care se bat pe banii cumpărătorilor ro­mâni au deopotrivă motive de îngrijorare, dar şi de speranţă, scrie revista BUSINESS Magazin (www.businessmagazin.ro)În 2010, cheltuielile gospodăriilor pentru bunuri de larg consum au scăzut cu 5% faţă de anul anterior, conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK, scrie ZF

Cât timp să depozitezi leii pentru a avea câştig maxim

Dobânzile oferite de bănci pentru depozitele în lei la termen pe 6 sau 12 luni sunt în prezent cele mai mari de pe piaţa bancară. Anul trecut economiile pe 1-3 luni erau cele mai profitabile. Deponenţii au de câştigat cel puţin un punct procentual dacă păstrează economiile în bancă o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an şi nu aleg un depozit pe maximum trei luni, aşa cum sunt obişnuiţi.În ultimul timp, băncile oferă dobânzi mai mari la depozitele cu scadenţe mai mari. Trei din cele mai mari bănci aplică această strategie. Banca Transilvania, care în 2010 oferea cele mai mari dobânzi la lei pentru depozitul pe 111 zile, plăteşte cel mai mult acum, respectiv 7,5% pe an, pentru economiile la termen pe 12 luni în lei, scrie EVZ