Subiectele zilei – 17 mai 2011


Nokia duce Clujul pe plus

Moment istoric: balanţa comercială a judeţului este pentru prima oară pozitivă: exporturile au fost mai mari cu 5,3 milioane de euro decât importurile. Premieră la Cluj: nivelul exporturilor judeţului, de 186,4 milioane de euro, l-a depăşit pe cel al importurilor, de 181,1 milioane, conform ultimului raport al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS). Producătorul de telefoane mobile Nokia, al doilea exportator al României, este principalul „vinovat” pentru plusul din balanţa comercială a judeţului, susţin specialiştii, scrie Ziua de Cluj

Corecţii de Cluj la imobiliare

Dezvoltatorii cu planuri de lucrări în 2011 fie sunt conştienţi că merg la risc investind în acest sector, fie se arată dispuşi să scadă din preţuri faţă de precedentele proiecte. În primul trimestru proprietarii din Cluj au scăzut preţurile solicitate pentru apartamente vechi şi case noi, dar au cerut mai mult pentru apartamente noi şi vile realizate înainte de 1990, potrivit unei analize a portalului de specialitate Imobiliare.ro. Datele reflectă preţurile solicitate de proprietari, nu tranzacţii încheiate. Jucătorii din piaţă vorbesc de stagnări şi blocaje, scrie Ziua de Cluj

Luptă strânsă pentru „Rabla”

Cele mai căutate mărci din afara ţării în Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional aleargă, practic, umăr la umăr, potrivit primelor statistici din 2011. Opel, Skoda, Chevrolet şi Renault, urmate îndeaproape de Volkswagen, sunt mărcile străine care au vândut cele mai multe maşini, în 2011, prin intermediul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional – „Rabla”.Potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), până la finalul lunii aprilie dealerii Opel au comercializat cu „Rabla” 378 de autoturisme, re pre zentanţii Skoda – 369, intermediarii Chevrolet – 363, iar de le gaţii Renault în România – 355, scrie EVZ

Brinel Cluj: Vom continua să facem angajări

Marcel Borodi, directorul executiv al furnizorului de soluţii informatice Brinel Cluj, care are o cifră de afaceri de 77 de milioane de lei (peste 18 mil. euro), spune că vrea să continue angajările datorită cererii tot mai mari din partea clienţilor şi că urmăreşte să achiziţioneze companii mici care să-i consolideze businessul.”Am făcut angajări în 2010 şi vom mai face şi în acest an. Suntem mereu în căutare de oameni cu competenţe în IT”, declară Borodi, precizând că va angaja specialişti software, manageri de proiecte IT, consultanţi de business şi ingineri tehnico-comerciali pentru promovarea soluţiilor companiei. „Vom mări echipa în zona de vânzări şi software cu cel puţin 25 de specialişti. Dezvoltarea potenţialului uman va fi şi pentru anii următori o direcţie strategică a Brinel, scrie ZF

Nimeni nu ştie exact când se reia „Prima casă“

Momentul reluării programului „Prima casă”, în care statul mai asigură garanţii doar de 50% pentru vânzarea de credite ipotecare, rămâne în ceaţă chiar şi după ce Ministerul Finanţelor a organizat vinerea trecută o întâlnire la care au participat bancherii, reprezentanţii Băncii Naţionale şi ai Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, instituţia care gestionează plafonul de garanţii.În urma discuţiilor rezultă că mingea este acum în terenul bancherilor. Fiecare bancă interesată de program trebuie să îşi revizuiască normele de creditare astfel încât să convingă BNR că împrumuturile „Prima casă” nu vor pune probleme din punctul de vedere al riscului asumat, în condiţiile în care garanţia statului va acoperi numai jumătate din sumă, scrie ZF

România are un deficit de refinanţare de 2 mld. dolari, în valoare absolută

Deficitul de refinanţare al României, adică diferenţa dintre valoarea creditelor garantate cu proprietăţi comerciale care se apropie de maturitate şi sumele care se mai pot obţine prin refinanţarea acestora, folosind aceleaşi active pentru garanţii, are o valoare absolută de 2 mld. dolari americani, adică 6% din totalul stocului investit (cuantumul creditelor făcute pentru investiţii în proprietăţi comerciale), potrivit unui studiu realizat de DTZ.România este a treia ţară la nivel global, după Irlanda (19%) şi Ungaria (8%), în funcţie de deficitul relativ de refinanţare, adică diferenţa dintre valoarea împrumuturilor aproape de scadenţă şi capitalul disponibil pentru a le înlocui, scrie Capital