Subiectele zilei – 18 februarie 2011


Banca Transilvania, pe podiumul preferinţelor la nivel naţional

Instituţia bancară clujeană se află pe poziţia a treia la nivel naţional în ceea ce priveşte notorietatea şi preferinţa românilor de a lucra cu ea, indică un sondaj IRES. Conform unui studiu IRES, institut condus de sociologul clujean Vasile Dâncu, trei bănci se află în topul preferinţelor românilor, pe mai mulţi parametri pozitivi: BCR, BRD şi Banca Transilvania. Cea din urmă se află pe podiumul notorietăţii băncilor româneşti. BCR se bucură de cea mai mare notorietate (34%), fiind urmată de BRD (18%) şi de Banca Transilvania (13%).Poziţiile de sub podium sunt ocupate de Raiffeisen Bank (11%), Bancpost (5%) şi ING (5%). Restul băncilor au fost menţionate de sub 5% dintre respondenţi. Acelaşi podium se menţine şi în răspunsurile la întrebarea “Care este banca cu care lucraţi cel mai mult/cel mai frecvent?”. Astfel, 25% dintre respondenţi au indicat BCR, 18% – BRD şi 14% – Banca Transilvania, scrie Ziua de Cluj

Tăvălugul insolvenţelor a trecut peste Cluj

Numărul firmelor din judeţ care au apelat în luna ianuarie la suspendări de activitate, dizolvări sau radieri s-a redus simţitor faţă de anul trecut. Cazurile de intrare în insolvenţă, radierile sau suspendările voluntare ale activităţilor agenţilor economici din judeţul Cluj s-au diminuat în mod consistent în prima lună a acestui an, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În schimb, încep să apară tot mai multe firme noi.După ce datele publicate de Direcţia Regională de Statistică arătau o creştere cu peste 25% a producţiei industriale şi a cifrei de afaceri din industrie în 2010, precum şi o creştere de aproape 60% a exporturilor judeţului, a venit rândul ONRC să completeze imaginea de ansamblu a sectorului economic local. Potrivit ONRC, cazurile de intrare în insolvenţă, de radieri sau suspendări voluntare ale activităţii firmelor s-au diminuat în prima lună a acestui an, după ce au bântuit mai bine de doi ani de zile economia judeţului, scrie Ziua de Cluj

A treia hală pentru furnizorul IKEA din Cluj

Noua hală a producătorului de mobilă Ecolor, care a contractat comenzi în valoare de 110 milioane de euro către grupul suedez IKEA, va fi gata în toamnă, ne-au declarat reprezentanţii societăţii clujene. Acordul cu IKEA pentru fabricarea unei noi game de produse a fost încheiat de Ecolor în toamna anului trecut, se ridică la suma de 110 milioane de euro şi acoperă producţia companiei clujene cel puţin pentru următorii trei ani. “Ne aşteptăm ca în 2013 să ajungem la o cifră de afaceri de 35-40 milioane de euro”, susţin reprezentanţii Ecolor. Construcţia noii hale, a treia a producătorului din comuna Jucu, a început în această lună şi va fi gata în toamnă, scrie Ziua de Cluj

De ce statul român este un prost administrator

ANALIZĂ EVZ. În spatele sintagmei „management neperformant” se ascund, de fapt, traseismul politic şi corupţia. Descăpuşarea poate avea loc doar dacă vor fi aduşi directori noi din domeniul privat. Majoritatea companiilor cu capital de stat din domeniile-cheie ale economiei înregistrează pierderi de mulţi ani. Deşi fiecare guvern admite faptul că acestea au un management defectuos şi că sunt „căpuşate” de diverse firme pe filieră politică, lucrurile rămân în mare parte neschimbate.Mai mult, după instalarea unui nou guvern de obicei urmează o schimbare la vârful multora dintre aceste companii şi, în acest fel, cercul vicios rămâne neatens, scrie EVZ

„Campionii” Bursei şi-au revenit mai repede decât economia

Primele 10 companii nefinanciare de pe Bursă au raportat anul trecut afaceri în creştere faţă de 2009, lideri fiind firmele din industrie, energie şi farma.Creşterea consumului de energie electrică şi gaze naturale pe fondul revenirii producţiei industriale, avansul puternic al exporturilor, dar şi creşterea preţului petrolului şi al metalelor pe pieţele internaţionale au făcut ca primele zece mari companii de pe Bursă să raporteze anul trecut afaceri în creştere, deşi per ansamblu economia a avut al doilea an de scădere. Primele 50 de companii nefinanciare de pe Bursă (fără bănci şi SIF-uri) au înregistrat afaceri cumulate de 21,3 mld. lei (5 mld. euro), în creştere cu 15% faţă de 2009, în condiţiile în care Petrom, cea mai mare companie locală, nu şi-a publicat încă rezultatele, scrie ZF

Turcii de la Anchor îşi prezintă noua echipă de executivi, după demisiile din 2010

Dezvoltatorul imobiliar cu capital turc Anchor Grup, proprietarul Bucureşti Mall şi Plaza România, şi-a anunţat noua echipă de conducere, după ce anul trecut patru executivi ai grupului au părăsit compania.Murat Kazaz, directorul în cadrul holdingului Fiba, din care face parte şi Anchor Grup, a fost numit în funcţia de CEO al Anchor Grup. El mai ocupă şi funcţia de preşedinte al lanţului de retail G’Market, tot parte a Fiba Group.Mehmet Gulesci, membru în consiliul de administraţie al Credit Europe Bank, ocupă doar funcţia de administrator al celor două firme care controlează mall-urile din Bucureşti ale Anchor, scrie Capital