Subiectele zilei – 21 septembrie 2010


Spread the love

Patiseriile, afacerile de criză ale Clujului

Unităţile de acest gen se numără printre puţinele inaugurate în ultimele luni. Produsele preferate: baghete, chifle, covrigi cu seminţe sau croissante cu unt. O patiserie cu produse importate din Franţa s-a deschis de ieri, în Iulius Mall. Proprietarii, un român plecat în străinătate şi un jucător francez de handbal, au fost atraşi de vadul de clienţi şi de prezenţa universităţilor. Mai multe unităţi de acest gen s-au deschis în ultima perioadă la Cluj-Napoca, scrie Ziua de Cluj

Prea săraci pentru banii Europei

Accesul societăţilor clujene la fondurile europene a devenit tot mai dificil în condiţiile în care acestea nu mai au bani să investească, iar creditele bancare sunt încă prea scumpe. Multe dintre societăţile clujene care au undă verde la finanţarea europeană renunţă la implementarea proiectelor din cauza dificultăţilor financiare. Banii proprii s-au terminat, iar băncile au devenit restrictive la acordarea unor noi împrumuturi, deci cofinanţarea devine aproape imposibilă, scrie Ziua de Cluj

Puzderie de taxe şi comisioane ataşate cardurilor de credit

Cardurile de credit sunt instrumentele financiare prin care băncile percep cele mai multe taxe şi comisioane. Capital a analizat aceste costuri pentru cardurile standard din ofertele mai multor bănci. Alegerea cardului de credit cu cele mai mici costuri din piaţă este dificilă. Un comision zero pentru un anumit serviciu anunţat în oferta unei bănci este compensat, adesea, cu taxe ridicate pentru alte servicii, astfel încât clienţii pot alege produsul în funcţie de utilizarea cea mai frecventă pe care doresc să o dea cardului de credit, Capital

Ce se ascunde în spatele falsului faliment al Super Bet?

O cerere de insolven­ţă nerecunoscută de nimeni pare a confirma zvo­nurile ­­­des­pre problemele financiare ale firmei de pariuri, în timp ce planurile generoase de expansiune sunt umbrite de trecutul controversat al patroanei. Firma Super Bet Betting & Gaming a cerut intrarea în insolvenţă, într-o cerere depusă pe 7 septembrie la Tribunalul Bucureşti. „Nu ştim cine a făcut asta, însă sigur nu a fost administratorul companiei şi nici cineva mandatat de el. Ar putea fi o glumă proastă din partea competitorilor“, spune Augusta Dragic, deţinătoarea a 95% din acţiunile companiei, scrie Capital

Primul drive-test cu o limuzină Rolls-Royce Ghost în România

EXCLUSIV. Numai 2.000 de limuzine Rolls-Royce Ghost şi Phantom ajung, într-un an bun – cum a fost, paradoxal, 2010 – la cei mai bogaţi dintre bogaţii lumii. Potrivit unui studiu citat de reprezentanţii Rolls- Royce prezenţi ieri în România, în lume există 72.000 de persoane care dispun, în orice moment, de lichidităţi estimate la cel puţin 30 de milioane de dolari. Industria de lux, inclusiv cea producătoare de maşini, există pentru şi datorită acestui grup elitist, care îi include şi pe ce 1.011 miliardari ai planetei, scrie EVZ

Investitorii au fost prinşi de febra dividendelor de 1 mld. lei de la Fondul Proprietatea

Investitori locali şi fonduri străine de investiţii au fost cuprinşi de febra dividendelor de peste 1,1 miliarde de lei ale Fondului Proprietatea şi fac achiziţii de acţiuni pe ultima sută de metri. Pe dinafară au rămas însă foştii proprietari care nu ştiu cum pot intra în posesia dividendelor, deşi Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea lor. Dividendele Fondului Proprietatea au devenit cel mai fierbinte subiect al momentului, având în vedere că suma de 1,1 mld. lei ce urmează a fi distribuită statului român – acţionar cu 49% din capitalul Fondului şi celor peste 4.000 de acţionari privaţi reprezintă un record pentru economia românească, scrie ZF

S-au strâns 2.400 de oameni gata să se judece cu băncile

Grupurile anti-bănci trec la faza a doua. După ce membrii acestora s-au sprijinit reciproc în acţiunile de contestare a actelor adiţionale, acum aceştia se pregătesc de demararea proceselor colective împotriva băncilor, în cazul în care nu se vor înţelege pe cale amiabilă. S-au strâns 2.400 de oameni gata să se judece cu băncile. Grupurile, bine organizate, au semnat deja contracte cu case de avocatură, iar membrii acestora au început să vireze banii necesari asistenţei juridice, scrie Money