Subiectele zilei – 25 octombrie 2010


Încep lucrările la parcarea din aeroport

UTI şi CJ pregătesc proiectul de extindere a actualei parcări, iar construcţia unui parking suprateran şi a unui hotel de patru stele demarează peste două săptămâni. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Radu Bica, a anunţat că UTI Facility Management este pregătită să demareze lucrările la proiectul din incinta Aeroportului Cluj – construcţia unui parking suprateran cu 1.470 de locuri, extinderea actualei parcări cu încă 530 de locuri şi un hotel de patru stele, cu 144 de locuri de cazare, scrie Ziua de Cluj

Valentin Deac: “La Nokia atragem oamenii buni din companiile locale”

Directorul executiv al diviziei de cercetare-dezvoltare din România va angrena studenţii şi specialiştii valoroşi în marile proiecte ale companiei. Atragerea universităţilor în proiectele de cercetare din telefonia mobilă este următorul pas pe care vrea să îl facă la Cluj grupul Nokia. Angajarea oamenilor valoroşi din companiile locale reprezintă o prioritate a diviziei de cercetare-dezvoltare pe România, condusă de Valentin Deac, scrie Ziua de Cluj

Combinatul Somes Dej, pe mina chinezilor

Compania chineza Grup Avic International va investi 400 de milioane de euro in modernizarea Combinatului Somes Dej si va crea 3.000 de locuri de munca. Cea mai mare investitie a Republicii Populare Chineze in Romania se va realiza la S.C. Somes S.A. Dej, printr-un parteneriat public-privat intre Avic International Holding Corporation si Grupul S.C.R. – Romania. Avic International Holding Corporation si Grupul S.C.R. au semnat marti, la Beijing, un Memorandum de Intelegere, in prezenta ambasadorului Romaniei in China, Viorel Isticioaie-Budura, scrie Monitorul de Cluj

Firmele fără profituri, bănuite automat de evaziune

Pierderile firmelor sunt indicii de evaziune care impun controale. Prezumţia de vinovăţie nu se verifică mereu în practică, companiile corecte fiind descurajate să mai facă investiţii. Pierderile consecutive sau refuzul de a cere rambursări de TVA sunt două argumente, conform  strategiei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)  din 2010, pentru declanşarea controalelor. Deşi aceste metode de depistare a evazioniştilor au acoperire în legislaţie, punerea lor în practică afectează şi firme corecte care, din cu totul alte motive, înregistrează pierderi sau nu depun cereri de rambursare a TVA. Planul ANAF prezumă, astfel, vinovăţia celor controlaţi, scrie Capital

România, nepregătită pentru examenul FMI

Săptămâna aceasta, delegaţia Fondului Monetar Internaţional va avea ultimele întâlniri cu autorităţile române, după care ne va da o notă. Autorităţile române mai au la dispoziţie şapte zile pentru a convinge delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) că şi-au făcut temele şi că întârzierile cu care se îndeplinesc unele angajamente vor fi recuperate. Însă este un interval de timp prea mic, iar banii la buget sunt prea puţini ca să fie rezolvate probleme care trenează de ani buni, scrie EVZ

Depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro

Depozitele populaţiei şi ale firmelor mici la băncile comerciale vor fi garantate până la echivalentul a 100.000 de euro, dublu faţă de nivelul actual, începând de anul următor, Guvernul pregătind în prezent o ordonanţă de urgenţă pentru instituirea noului plafon. În paralel, din conducerea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB, instituţia care garantează deponenţii) nu vor mai putea să facă parte bancheri. Prevederile figurează într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea FGDSB, scrie ZF