Subiectele zilei – 26 iulie 2011


Cum se extind în criză marile reţele comerciale

Kaufland şi Dedeman au fost cele mai agresive, pentru a-şi asigura amplasamente cât mai bune, conform unui raport al analiştilor de la Colliers. Reţelele de retail anticipează sfârşitul crizei şi se extind agresiv, subliniază un raport al companiei de consultanţă şi analiză Colliers. La Cluj, cele două societăţi au avut strategii diferite: în timp ce Kaufland a scos mai mulţi bani din buzunar, cumpărând terenuri în perioada de boom economic, Dedeman face achiziţiile la preţuri „de criză”.”În ţară, achiziţiile pentru dezvoltările de retail au fost cele mai frecvente. Hipermarketurile, discounterii şi magazinele de bricolaj au fost cei mai activi cumpărători de terenuri, vizând oraşe cu peste 100.000 de locuitori sau cu 30-50.000 locuitori pentru formatele mici, scrie Ziua de Cluj

Aurul umflă profiturile caselor de amanet

Clujenii au amanetat într-o singură săptămână cu un sfert mai multe bijuterii faţă de toată luna iunie şi au obţinut preţuri bune pentru obiectele predate. Aurul a atins săptămâna trecută noi plafoane maxime, ajungând până la 1.600 de dolari uncia. ZIUA de CLUJ a făcut un sondaj printre proprietarii magazinelor de amanet din Cluj-Napoca pentru a afla cum au fost influenţaţi românii de creşterea pe care a înregistrat-o metalul preţios.”Este cea mai mare creştere a preţului la aur din 2007 încoace, iar acest lucru se face simţit. Pentru noi, cotele atinse de aur sunt benefice; din păcate, nu este la fel şi pentru cetăţenii români, care, afectaţi de criză, îşi vând majoritatea bijuteriilor”, susţin brokerii de amanet, scrie Ziua de Cluj

Contractele secrete ale Hidroelectrica au fost scoase la lumină de Fondul Proprietatea. Intermediarii Energy Holding şi Alpiq au contracte pentru 30% din producţie la preţ preferenţial

Hidroelectrica, producătorul celei mai ieftine energii, a renunţat anul trecut la câştiguri de peste 90 mil. euro comercializând electricitatea direct şi nu prin bursă.După un deceniu de se­cret în ceea ce priveşte con­tractele directe ale Hi­droelectrica, Fondul Pro­prie­ta­tea, acţionar minoritar în toate „perlele energetice” din sistemul românesc, a scos la iveală situaţiile financiare şi rapoartele admi­nis­tratorilor pen­tru cele mai mari 20 de companii pe care le are în portofoliu printre care se numără Hi­dro­elec­trica, Romgaz sau Nuclearelectrica, scrie ZF

Din culisele ofertei Petrom: care sunt cauzele mai puţin cunoscute ale eşecului? O prevedere veche din contractul de privatizare din 2004 a blocat investitorii americani la subscriere

O prevedere din contractul de privatizare a Petrom încheiat în 2004 între statul român şi grupul austriac OMV spune că statul român nu poate promova o ofertă publică de vânzare de acţiuni Petrom în Statele Unite fără aprobarea prealabilă a companiei şi a OMV.Această prevedere a făcut ca intermediarul, consorţiul condus de ruşii de la Renaissance Capital, să nu se poată discuta cu investitorii americani pentru a le promova oferta Petrom. Asta în condiţiile în care 12 dintre primii 20 de administratori de fonduri din lume sunt americani, printre ei numărându-se nume mari precum BlackRock, State Street, Fidelity sau Vanguard Group. Aceste grupuri au şi subsidiare în Europa, însă cea mai mare parte a banilor, dar şi puterea de decizie sunt în SUA, scrie ZF

Cresc creditele acordate populaţiei şi firmelor: Plus de peste 3% în iunie

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna iunie 2011 cu 2,9% (3,2% în termeni reali) faţă de luna mai 2011, până la nivelul de 213,651 miliarde de lei, informează Banca Naţională a României (BNR). Creditul în lei a crescut cu 1% (1,3% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 4% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,2%).La 30 iunie 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 1,3% (minus 6,1% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2010, pe seama majorării cu 0,9% a componentei în lei (minus 6,5% în termeni reali) şi cu 1,6% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,8%), scrie EVZ

Bulgaria amână adoptarea euro, din cauza problemelor zonei unice

Bulgaria va amâna pe termen nedefinit adoptarea euro, până când se va clarifica situaţia datoriilor suverane a statelor din zona euro, a spus ministrul bulgar de finanţe, citat de Reuters. Simon Djankov, ministrul bulgar de finanţe a declarat pentru Reuters că ţările blacanice aşteaptă să vadă panul zonei euro pentru stablizarea Greciei şi care va fi formula finală a propunerii de armonizare a sistemului reglementărilor”Nu vom începe în toamnă discuţiile preliminare pentru adoptarea euro. Intenţia noastră de a adera la zona euro nu s-a modificat. Cu toate acestea, nu am fixat un anumit calendar”, a spus Djankov, scrie EVZ