Surprize clujene în Topul Forbes
Şapte noi oameni de afaceri apar în clasamentul pe Cluj din acest an, în timp ce doi au dispărut. Averile cumulate ale întreprinzătorilor clujeni se ridică la 1,03 miliarde de euro. Mircea Turdean, Adriana şi Ştefan Cristea, Călin Mitică, Vasile Onacă, Liviu Ciupe şi Vasile Gorgan sunt oamenii de afaceri care au intrat în Top Forbes România cu averi de 84 de milioane de euro. În schimb, au părăsit clasamentul Iosif Pop şi Mihaela Rus, cotaţi în 2009 cu un total de 21 de milioane de euro. Topul Forbes cotează familia Turdean (Mircea, Liviu şi Horea) cu o avere de 19 milioane de euro, realizată din cosmetice şi imobiliare, scrie Ziua de Cluj
Banca Transilvania pregăteşte majorarea de capital
Instituţia bancară clujeană a obţinut aprobările pentru tranzacţionarea drepturilor de preferinţă, care deschide calea majorării de capital. Banca Transilvania (BT) a anunţat că a reuşit să finalizeze toate demersurile administrative în această privinţă. Tranzacţionarea acestor drepturi a fost aprobată la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) din 28 aprilie, însă nu a putut fi pusă în aplicare din cauza litigiilor iniţiate de Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana, scrie Ziua de Cluj
Multinaţionalele elimină firmele româneşti de pe piaţa energiei cu sprijinul statului
Micii furnizori de electricitate ar putea fi obligaţi să lase la dispoziţia distribuitorilor sume de bani care să acopere anticipat trei luni de distribuţie. Măsura este iniţiată de ANRE şi ar putea duce la monopolizarea pieţei de către multinaţionale care pot, ulterior, să pună presiuni şi asupra preţului la electricitate. Furnizorii de electricitate vor trebui să constituie garanţii bancare care să poată fi executate de distribuitori în caz de întârzieri la plata facturilor de distribuţie, potrivit unei proceduri elaborate de Agenţia Naţională de Reglementare în Energie, scrie Money
Încrederea americanilor în economie a scăzut în septembrie la minimul ultimelor şapte luni
Încrederea americanilor în economie a scăzut în septembrie la cel mai redus nivel din ultimele şapte luni, din cauza problemelor de pe piaţa muncii, transmite Bloomberg. Indicele calculat de Conference Board a coborât la 48,5 puncte, sub nivelul anticipat, de la 53,2 puncte în luna august. Analiştii anticipau un declin al indicelui la 52,1 puncte. Estimările privind menţinerea ratei şomajului la peste 9% în acest an indică o creştere limitată a veniturilor, astfel încât este mai puţin probabil ca americanii să majoreze cheltuielile de consum, care reprezintă circa 70% din economia Statelor Unite, scrie Money
Investitorii imobiliari cu tradiţie îşi iau mâinile de pe România
Investitorii imobiliari instituţionali de genul ING, General Electric, Natixis, Valad sau DEGI, care sunt susţinuţi de bănci, fonduri de pensii sau companii de asigurări, încep să îşi ia ochii de pe România, după ce în 2007-2008 erau consideraţi salvatorii pieţei autohtone. Apăruţi pe piaţă în perioada de boom imobiliar, giganţii internaţionali au cumpărat cele mai scumpe portofolii de pe piaţă. Cu o privire pe termen lung, planurile lor de atunci vizau extinderea afacerilor locale. Acum, cei care nu s-au retras încă de pe piaţă funcţionează cu motoarele la relanti, scrie Capital
Angajaţii Volksbank, instruiţi profesional cu fonduri europene
Angajaţii instituţiei de creditare Volksbank vor urma cursuri de perfecţionare în management în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Banca a demarat începând cu 1 iulie 2010 proiectul „Ţintind spre viitor- Adaptibilitate şi Flexibilitate la contexul şi transformările profunde de pe piaţa financiară”. Acesta este finanţat în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Valoarea totală a proiectului este de 8,21 milioane de lei (circa 2 milioane de euro), din care mai mult de jumătate reprezintă asistenţă nerambursabilă, mai exact 4,88 milioane de lei, scrie EVZ
Miniştrii de finanţe europeni negociază intens modul în care vor fi sancţionate ţările indisciplinate bugetar
În cadrul discuţiilor avute la începutul săptămânii, miniştrii UE au susţinut impunerea unor sancţiuni mai dure ţărilor care încalcă regulile privitoare la buget şi a unor măsuri disciplinare pentru ţările cu un nivel ridicat al datoriilor, însă au avut păreri diferite cu privire la modul în care ar trebui impuse aceste sancţiuni, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters.”Discuţiile au evidenţiat un grad ridicat de convergenţă asupra unor subiecte importante legate de supravegherea bugetară şi economică”, a declarat preşedintele UE Herman van Rompuy la încheierea discuţiilor miniştrilor de finanţe din Bruxelles, scrie ZF