Chiriile de lux ale Clujului
Chiriile lunare pentru locuinţele din ansamblurile recent construite în oraş trec de 300 de euro pentru apartamentele de două camere şi sunt, în medie, cu 40-50 de euro mai scumpe decât cele vechi. Studenţii străini, cuplurile tinere sau managerii cărora angajatorii le asigură plata locuinţei sunt cei mai frecvenţi dintre locatarii acestor blocuri, susţin cei care intermediază astfel de tranzacţii.Un apartament în construcţie nouă, de o cameră, mobilat şi utilat, poate ajunge la 250 de euro pe lună, iar cel de două trece de 320-350 de euro, potrivit datelor agenţiei imobiliare Maxintermedia, scrie Ziua de Cluj
Clujul, pe locul patru la salarii
Clujul se menţine în topul veniturilor pe ţară, dar continuă să fie depăşit de judeţe precum Prahova sau Gorj, arată ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Salariul mediu net al clujenilor pe anul 2009 a fost de 1.387 de lei, în creştere cu 4% faţă 2008, iar salariul mediu brut, de 1.882 lei – în creştere cu 4,5%. În comparaţie cu celelalte judeţe ale ţării, Clujul ocupă, în funcţie de câştigul mediu net, poziţia a patra, arată INS. Primele locuri sunt deţinute de Bucureşti (1.817 lei), Gorj (1.490 lei) şi Prahova (1.403 lei), scrie Ziua de Cluj
Forfetarul, discutat cu finantatorii internationali
Eliminarea impozitului minim de la 1 octombrie 2010 si introducerea impozitului forfetar pentru anumite domenii de activitate din anul 2011 fac obiectul consultarilor cu organismele financiare internationale, a afirmat ieri Andreea Paul Vass, consilierul economic al primului-ministru Emil Boc. Ea a precizat ca pentru 2011 impactul bugetar al acestei masuri este estimat la minus 1 miliard de lei. În plus, Vass a explicat ca în urma masurilor instituite de la 1 octombrie firmele vor plati impozitul minim pentru trimestrul trei în 25 octombrie, iar începînd cu 25 februarie 2011, ele vor plati impozitul pe profit – care este de 16 % – pentru trimestrul patru al anului 2010, scrie Monitorul de Cluj
La ce te uiţi când alegi fondul privat de pensii
Mai mulţi indicatori pot fi luaţi în considerare când este ales administratorul pensiei private. Niciunul nu indică însă clar rezultatul: cât de mare va fi pensia pe care o vei încasa la bătrâneţe. Aparent, contribuţiile virate la fondurile de pensii private cu cele mai mari randamente vor asigura cea mai consistentă pensie la bătrâneţe. În realitate, însă, plata contribuţiilor la un fond cu un randament mai mare nu garantează mereu acumularea celei mai mari sume, scrie Capital
Specialistul răspunde: Ce declară PFA în luna fără venituri?
Vă răspunde Luminita Ristea, managing partner Nexia România. Valeria Hapca: Baza lunară de calcul a contribuţiei pentru asigurările de sănătate o constituie venitul net de natură profesională realizat lunar, determinat ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, care este limitat la echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie şi nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, scrie EVZ
Cum a evoluat România la turneul final al secolului, Shanghai 2010
Zeci de întâlniri şi sute de discuţii cu posibili parteneri chinezi în cadrul a cinci miniexpoziţii tematice. Intră să vezi în ce s-au concretizat ele. 28 de milioane de dolari. La atât se ridică previziunile Ministerului Economiei referitoare la contractele pe care le vor încheia companiile româneşti cu parteneri chinezi ca urmare a expunerii în cadrul târgului internaţional Shanghai 2010. Rezultatele vizează cele cinci luni scurse de la începerea târgului la începutul lunii mai, scrie Money