Subiectele zilei – 7 martie 2011


Oamenii de afaceri clujeni se înarmează

Oamenii de afaceri din Cluj sunt cei mai frecvenţi clienţi ai magazinelor de arme, spun dealerii legali din oraş. Preferatele sunt pistoalele cu bile de cauciuc şi cele cu gaz. Cu toate că în ultimii ani legislaţia privind obţinerea de permise de port armă s-a înăsprit şi numărul armelor vândute în judeţ este în scădere, clujenii care deţin afaceri sunt primii pe listele de clienţi, spun proprietarii magazinelor de profil. Cele mai multe arme de autoapărare comercializate pe parcursul anului 2010 şi până în prezent au intrat în posesia oamenilor de afaceri. Dintre persoanele interesate să-şi cumpere o armă doar o parte se întorc cu toate actele în regulă pentru achiziţie. În afară de legislaţia restrictivă, costul minim de achiziţie al unui pistol cu gaze, spre exemplu, este aproximativ egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, fără accesorii, scrie Ziua de Cluj

Sykes angajează 60 de oameni pentru centrul de la Cluj

Americanii de la Sykes vor să angajeze 60 de persoane în acest an pentru centrul de servicii din Sigma Center, au menţionat reprezentanţii companiei. Societatea de furnizare de soluţii de management şi servicii Business Process Outsourcing se extinde în primăvară în imobilul de birouri. Sykes a ajuns luna trecută la 350 de angajaţi. „Creştem. Planurile noastre sunt de a angaja încă 60 de persoane în acest an. În prezent, se construiesc noi spaţii de birouri în Sigma Center. O nouă aripă în clădire va fi gata pentru noi în martie”, a menţionat, pentru ZIUA de CLUJ, Peter Turi, director general pentru Europa de Est.Poziţiile pentru reprezentanţi de servicii pentru clienţi sunt disponibile pentru cunoscători ai limbilor franceză, germană, italiană, spaniolă şi portugheză. Sykes şi-a inaugurat centrul în august 2010, cu 250 de angajaţi şi cu estimări pentru 300 până la finalul anului, scrie Ziua de Cluj

Restructurarea Finanţelor: 5.200 de posturi desfiinţate, Garda Financiară şi Vama se dizolvă în ANAF

Guvernul vrea să reducă numărul de posturi din Ministerul Finanţelor cu aproape 5.200 şi să desfiinţeze Garda Financiară şi Autoritatea Vămilor, atribuţiile acestora urmând să fie preluate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care e responsabilă de colectarea unor venituri de circa 34 mld. euro pe an la buget.Ministerul Finanţelor a rămas unul dintre cele mai nereformate ministere, alături de Ministerul de Interne. În toamna anului trecut, premierul Emil Boc îi cerea ministrului de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, să reorganizeze ministerul.La sfârşitul lunii februarie 2011, Boc readucea în discuţie că ministerele de Interne şi de Finanţe sunt încă restante în ceea ce priveşte derularea restructurării, proces care trebuie finalizat deoarece cele două instituţii nu pot face opinie separată în Guvern, scrie ZF

Cu toată criza şi scumpirea benzinei, cota de piaţă a SUV-urilor a crescut de la 6% la 7%, în timp ce clasa mică a scăzut de la 23% la 22%

Vânzările de maşini (noi şi second-hand) au scăzut cu doar 30% în 2010 faţă de 2007, anul de „boom”, al pieţei auto locale, maşinile ieftine importate la mâna a doua din străinătate balansând declinul de peste 70% al vânzărilor de maşini noi.Astfel, în 2010 s-au înmatriculat în România aproape 310.000 de maşini noi şi second hand, faţă de 436.000 în 2007, structura pieţei fiind de 30% maşini noi şi 70% maşini la mâna a doua, exact opusul situaţiei din urmă cu trei ani, potrivit unei analize realizate de ZF.Astfel, dacă în 2007 pentru fiecare trei maşini noi vândute de către dealerii auto, se importa una singură la mâna a doua, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) şi ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, anul trecut pentru fiecare maşină nouă se importau alte două second-hand, scrie ZF

Cum să atragem banii arabilor în România

La forumul economic care începe mâine, România va prezenta ţărilor din Golf proiecte mari de investiţii în domenii precum agricultură sau transport. Firmele şi autorităţile din România le vor prezenta, începând de mâine, investitorilor din ţările Golfului proiecte în valoare de peste 8,7 miliarde de euro, în încercarea de a-i convinge să vină cu banii la noi în ţară. Proiectele sunt din domenii precum energie, infrastructură, construcţii, turism, IT, comunicaţii şi sănătate, pentru care arabii şi-au arătat interesul, scrie EVZ

Cum fac românii bani în Dubai

În urmă cu un an, capital.ro scria în exclusivitate despre Gheorghe Seran, românul care şi-a făcut agenţie imobiliară în Dubai, patria locuinţelor de lux. De atunci şi până acum, lucrurile s-au mai schimbat pe piaţa imobiliară din Dubai, ne spune Gheorghe Seran, într-un nou interviu capital.ro.Chiar daca preţurile imobilelor s-au stabilizat de ceva timp, sunt încă sub pericolul de a mai scădea, deoarece preţul chiriilor este încă în scădere, iar în cursul anului trecut au scăzut cu aproximativ 10%-15% şi se preconizează o scădere cu încă 10% în cursul acestui an. Sunt însă cladiri, de exemplu „The Address Down Town” în care în decursul anului trecut chiriile au crescut cu până la 35%, spune imobiliarul roman, scrie Capital